Motivele demisiei vicepremierului pentru reintegrare, Vladislav Kulminski – presupuneri și neclarități (Revista presei)

  • 08 Noiembrie 2021 09:28
Motivele demisiei vicepremierului pentru reintegrare, Vladislav Kulminski – presupuneri și neclarități (Revista presei)

Europa Liberă înaintează câteva „Ipoteze privind motivele demisiei lui Vladislav Kulminski”, menționând că, „în scurta sa aflare în funcție, de numai trei luni, s-a remarcat o vizită pe care a făcut-o la Moscova în timpul crizei gazelor din luna octombrie. Anunțul despre demisie a fost precedat de declarații ale vicepreședintelui Parlamentului, Mihai Popșoi, despre faptul că în guvernul PAS, care nu a împlinit nici o sută de zile, vor avea loc „remanieri”. Vladislav Kulminski (…) a invocat motive personale”, mai precizează sursa citată. „În scurtul său mandat, Vladislav Kulminski a călătorit chiar de două ori în Rusia, o dată pentru discuții pe dosarul transnistrean, dar altă dată pentru tratative pe acordul cu Gazprom, întâlnindu-se el, nu șeful diplomației moldovene, cu Dmitri Kozak. Mandatul lui Kulminski nu conținea aparent vreo responsabilitate legată de subiectul gazelor, de aceea aflarea lui Kulminski în fruntea delegației guvernamentale plecată la acele discuții a fost privită de pe atunci cu nedumerire de unii observatori, care spun acum că demisia ar putea avea vreo legătură cu negocierile din administrația Putin. Acordul încheiat la scurt timp de un alt vice-premier, Andrei Spînu, care spre deosebire de Kulminski face parte de la bun început din echipa PAS, nu este deocamdată publicat, lucru care lasă deschise mai multe întrebări, dacă nu referitoare la avantajele înțelegerii, cel puțin la posibile capcane politice”, mai observă Europa Liberă.

Referitor la același subiect, și editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru presupune că demisia lui Kulminski ar avea legătură cu negocierile în problema furnizării gazelor de către Federația Rusă. „Vladislav Kulminski nu a oferit informații care să ne convingă că demisia sa e dictată de cauze personale. Ca să înlăture orice motiv de speculație, el trebuia să dea niște detalii. Altfel, ar trebui să credem că plecarea sa este legată de fireasca diferență între teorie și practică - una e să scrii manuale și alta e să predai, una e să fii consilier și alta e să fii ministru”. Fiindcă demisia are loc imediat după încheierea negocierilor cu Rusia în problema furnizării gazelor, Nicolae Negru spune că gândul îl duce, în mod firesc, la supoziția că vicepremierul Kulminski ar putea fi „o victimă colaterală a confruntării dintre Moscova și Chișinău”. „Ca șef de delegație, el a avut de suportat pretențiile politice ale Moscovei, pe de o parte, și, pe de cealaltă parte, principialitatea Maiei Sandu de a nu discuta problema transnistreană în procesul negocierilor pentru gaze. Nu exclud ca Vladislav Kulminski să se fi simțit limitat în acțiunile sale și a hotărât să părăsească postul”, opinează Nicolae Negru.

Despre alegerile de la Bălți pentru funcția de primar, ce se vor desfășura pe 21 noiembrie, scrie Aneta Grosu, în Ziarul de Gardă. „Deși au rămas mai puțin de trei săptămâni până la scrutin, bătălia pentru fotoliul de primar, părăsit cu supărare de Renato Usatîi, pare amorfă și dezinteresată. Amintim aici că, în istoria sa, Primăria Bălți a cunoscut 33 de primari, câțiva dintre aceștia deținând câte două sau chiar trei mandate consecutiv. Până prin anii 1945, numele primarilor de Bălți erau curat românești, Vrabie, Pirogan, Cociorvă sau Anghelescu. Din 1945, ajung primari Borodin, Gherasimenco, Iovv, Molojen sau Morev. În 2015, Renato Usatîi devine primar ales, după care reales, cu o majoritate confortabilă. Eșecul partidului său, suportat la ultimele alegeri parlamentare, l-a determinat să se retragă din funcția pe care o ocupase acum șase ani. Ce impact pot avea mesajele acestuia în actualul scrutin, dat fiind faptul că, în cariera sa de primar, reușise să obțină simpatiile bălțenilor?”, se întreabă autoarea. Și încheie cu alte întrebări: „Cine monitorizează scrutinul local din 21 noiembrie? În ce condiții se desfășoară acesta? Cât de corecți sunt candidații? Din ce bani își organizează scrutinul? Sunt întrebări la care, în cazul municipiului Bălți, cei peste 127,2 de mii de locuitori ar trebui să cunoască niște răspunsuri, cât mai curând, pentru a lua niște decizii corecte”.

Și, în Gazeta de Chișinău, poeta Călina Trifan scrie despre artista Valentina Rusu-Ciobanu, decedată acum câteva zile, la 101 ani. „O mare artistă plastică, fără pretenții de mare pictor! A pictat mai mult pentru propria-i plăcere. Umană și de-o transparență precum a sticlei, așa am cunoscut-o. Întrunea o combinație rară de simplitate și sublim”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău