Moscova își onorează oamenii (Adevărul)

  • 05 Februarie 2013 13:29
Moscova își onorează oamenii (Adevărul)

Nicolae Negru amintește în Jurnal de Chisinau premierul Vlad Filat nu a mers la Iași pe 24 ianuarie, deși îi promisese lui Victor Ponta.

 

Prezența lui Filat la Iași nu i-ar fi plăcut nici lui Dmitri Rogozin, reprezentantul special al președintelui rus pentru Transnistria, care ne-a pus condiția să ne decidem cine suntem și ce limbă vorbim, dacă dorim să recăpătăm teritoriul transnistrean aflat sub ocupația Rusiei. Tot pentru Rogozin o fi vorbit împotriva disciplinei „Istoria românilor”, la Comrat, Marian Lupu, liderul PD și președintele Parlamentului, comentează Nicolae Negru. În schimb necrologul semnat de Timofti, Lupu și Filat la moartea lui Ivan Ivanovici Bodiul, fost prim-secretar al RSSM, l-a uns cu siguranță la inimă și pe Rogozin, și pe simpatizanții PCRM, pe care o fi mizând Filat și Lupu, presupune autorul.  „Asumarea” trecutul istoric în plinătatea sa, așa cum o face, de exemplu, președintele kazah Nursultan Nazarbaiev, care vorbește despre statutul de colonie a Kazahstanului în cadrul Imperiului Rus și URSS, e și o chestiune de „principii și valori”, pe care încă le mai au a clarifica liderii AIE, conchide editorialistul de la Jurnal de Chisinau.

Petru Bogatu remarcă noua ostilitate a Kremlinului față de București care este dictată de politica externă a Ucrainei, în speță de poziția ei în chestiunea transnistreană. În opinia publicistului, Putin își marchează teritoriul, sugerându-i Ucrainei că Transnistria e pământ rusesc. Mâine, la Tiraspol un grup de deputați ai Dumei de Stat și oameni de știință de la Moscova vor lua parte la conferința „Armonizarea legislației locale cu cea rusă – coloana vertebrală a statalității nistrene. Potrivit lui Petru Bogatu, chiar Putin prin diversiunile sale, îi împinge acum pe liderii de la Chișinău să aleagă între România și Rusia, între Bruxelles și Moscova. Nu se mai poate să aștepți granturi de la Angela Merkel și, totodată, să-i mănânci lui I.I. Bodiul coliva.

Decorarea istoricilor molveni Sergiu Nazaria și Piotr Șornikov de catre Vladimir Putin, este o confirmare a faptului că Moscova își onorează oamenii care promovează viziunile sale imperiale în fostele republici sovietice, scrie Adevărul. Din fericire, istoricii profesioniști din Rusia nu subscriu la cele decise de „țarul“ Vladimir, scrie publicistul. Dar nu este exclus ca Moscova să insiste ca cei doi „laureați“, Nazaria și Șornikov, să fie incluși în lista membrilor Comisiei ruso-moldovene de istorie. Aceasta este reprezentată din partea moldoveană de către directorul Institutului de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Cojocaru. Dacă va fi așa, activitatea comisiei ar fi compromisă de la bun început, mentioneaza cotidianul.

In Adevarul mai cititi despre Milionarul de la Securitatea Internelor. Vladimir Maiduc, șeful Direcției Investigații și Securitate Internă a MAI, revenit în Poliție, este gata să facă ordine în instituția de unde a lipsit zece ani, timp în care și-a construit o afacere estimată la „nu mai puțin de un milion de euro“, relevă Adevărul.

 George Damian constată în Timpul că din scandalul vânătorii din Pădurea Domnească cel mai terfelit a ieșit liderul Partidului Liberal de la Chișinău, Mihai Ghimpu. Povestea este pe cale să fie îngropată fără să existe vinovați și pedepse, în schimb toată lumea virtuală de la Chișinău vuiește împotriva lui Mihai Ghimpu, omul  care nu a avut nici cea mai mică legătură directă.  Până în 2014, toată lumea va uita de vânătoarea din Pădurea Domnească, însă o imagine publică zdrențuită se repară foarte greu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău