Ministrul Justiției a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu

  • 25 August 2022 11:49
Ministrul Justiției a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu

Ministerul Justiției, Sergiu Litvinenco a avut o întrevedere cu noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, domnul Cristian-Leon Țurcanu, care și-a început mandatul în țara noastră, în luna iunie.

Cei doi au vorbit despre colaborarea eficientă dintre ministerele Justiției din Republica Moldova și România, despre planul comun de acțiuni care este în plin proces de implementare, precum și despre consolidarea relațiilor dintre instituțiile de drept din ambele state.
 
De asemenea, ministrul Justiției a apreciat că România a susținut plenar țara noastră la conferințele donatorilor „Platforma de Sprijin a Republicii Moldova”, care au avut loc la Berlin și București, și am exprimat încrederea că vom avea aceeași deschidere și la următoarea conferință, de la Paris.
 
La final, am reiterat că țara noastră s-a angajat să avanseze în procesul de integrare europeană, iar funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante în acest parcurs. La realizarea acestui deziderat, experiența României este foarte importantă pentru noi.
 
Am primit asigurări că Republica Moldova poate miza în continuare pe spijinul României în calea sa de euro-integrare”, se arată în comunicat.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
15,24
Cer fragmentat
Umiditate:58 %
Vint:6,69 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău