Londra va avea o perioadă de grație de 21 de luni după Brexit, dar fără drept de vot în UE

  • 29 Ianuarie 2018 19:02
Londra va avea o perioadă de grație de 21 de luni după Brexit, dar fără drept de vot în UE

Uniunea Europeană a convenit astăzi să ofere Marii Britanii o perioadă de tranziție de 21 de luni după Brexit, în cursul căreia va fi menținut status quo-ul apartenenței la UE, dar în care Marea Britanie nu va avea drept de vot, au anunțat surse oficiale, relatează Agerpres. 

Conform directivelor de negociere aprobate astăzi de miniștrii europeni reuniți în Consiliul Afaceri Generale, principiul de bază este ca în această perioadă de tranziție Marea Britanie să aplice toate reglementările europene, 'ca și când ar fi în continuare stat membru', dar 'fără să participe la procesul decizional în instituțiile europene'. În plus, conform aceluiași mandat, Marea Britanie va trebui să accepte autoritatea instanțelor de control europene, inclusiv cea a Curții de Justiție a UE.

O perioadă de tranziție a fost cerută de Marea Britanie, dar în solicitarea acesteia se menționează o perioadă de doi ani, mai lungă decât cea agreată de europeni. 

Obiectivul acestei etape intermediare este ca mediul de afaceri și cetățenii să se poată adapta noii situații create după ieșirea Marii Britanii din UE și să permită pregătirea unui acord de liber schimb ce ar servi ca bază a viitoarelor relații între blocul comunitar și Marea Britanie.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:2,06 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Arhivă Radio Chișinău