Învestire ca în filme în UTA Găgăuzia. Guțul și-a intrat în drepturi cu stângul și s-a topit în preajma actorului turc, Burak Ozcivit (Revista presei)

  • 20 Iulie 2023 09:53
Învestire ca în filme în UTA Găgăuzia. Guțul și-a intrat în drepturi cu stângul și s-a topit în preajma actorului turc, Burak Ozcivit (Revista presei)

Ceban se vrea primar proeuropean, dar pe mâna FSB-ului, titrează Veridica.ro. Publicația scrie că Republica Moldova este în continuare ținta acțiunilor de destabilizare ale serviciilor speciale ruse, care controlează rețele importante de influență și dezinformare, dar și actori politici de la Chișinău, denumiți generic „Coloana a cincea”. O parte din aceștia, aflați în conexiune cu Moscova, au șanse reale la funcții importante în Republica Moldova, în perspectiva alegerilor din următori doi ani - locale (octombrie 2023), prezidențiale (noiembrie 2024) și parlamentare (iulie 2025).Este cazul actualului primar al Chișinăului, Ion Ceban, care are mari șanse la un al doilea mandat de edil al capitalei, subliniază în Veridica Mădălin Necșuțu.

Autorul amintește că săptămâna trecută, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău, Alexandru Musteața, a anunțat trimiterea la instanță a unui dosar penal pentru trădare de patrie și spionaj care implica doi agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB); Iurii Gudilin și Vadim Iurcenco erau învinuiți că ar fi organizat rețele de influență și recrutau cetățeni moldoveni. Veridica subliniază că  Iurii Gudilin, ofițer FSB, și-a continuat activitatea până nu demult în Republica Moldova și a continuat să îi ofere asistență primarului Chișinăului, Ion Ceban. Este greu de crezut că un partid format cu ajutorul unui ofițer FSB, precum Iurii Gudilin, și condus de Ion Ceban, ar putea forma o alternativă proeuropeană în Republica Moldova. Cu siguranță, însă, va primi mulți transfugi din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, sau cel puțin o parte a celor care nu vor migra la Mișcarea pentru Popor, condusă, de facto, de oligarhul condamnat, Ilan Șor, constată Mădăln Necșuțu.  

ZDG scrie astăzi despre două partide obscure – unul care promovează agresiunea Rusiei față de Ucraina și altul care nu-și promovează nici propria activitate – s-au unit pentru a crea Blocul Politic „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R” la doar o săptămână de la declararea neconstituționalității Partidului Politic „Șor”.

Tot în ZdG, puteți citi cum au convins Comisia Pre-Vetting opt candidați la funcția de membru în CSP că întrunesc criteriile de integritate etică și financiară. Ziarul de Gardă a analizat deciziile Comisiei Pre-Vetting emise în privința celor opt candidați la funcția de membru al CSP care au trecut evaluarea.

Învestire cu fast la Comrat a noului bașcan al autonomiei Găgăuzia // Conducerea Republicii Moldova nu a participat la ceremonie, scrie Newsmaker.md. Bașcanul ales al UTA Găgăuz-Yeri, Evghenia Guțul, a depus ieri, jurământul, într-o ceremonie fastuoasă.  Guvernatoarea a rostit jurământul în limba găgăuză și a evitat inițial să pună mâna pe Constituția Republicii Moldova, așa cum o cer regulile de protocol și a sărutat doar drapelul autonomiei și nu și tricolorul - drapelul de stat al Republicii Moldova. La ceremonie au participat mai mulți colegi de partid, dar și  deputați din Parlamentul Republicii Moldova. De la tribună, Guțul le-a  promis locuitorilor din regiune „colacul de salvare” pentru toate problemele pe care le au. 

Învestire ca în filme în UTA Găgăuzia. Guțul și-a intrat în drepturi cu stângul și s-a topit în preajma actorului turc, Burak Ozcivit, titrează și Gazeta de Chișinău. În ciuda fastului, care a marcat această învestire, Guțul și-a intrat în drepturi cu stângul. În momentul depunerii jurământului, aceasta nu a pus mâna pe Constituția țării, așa cum prevede protocolul. Președintele Adunării Populare din Găgăuzia, Dumitru Constantinov, s-a apropiat de ea și i-a pus mâna pe documentul care era alături de tribună. Următoarea scăpare a bașcanei, ignoranță deliberată, e că nu a sărutat drapelul de stat al Republicii Moldova, ci doar pe cel al Găgăuziei. Or, poate în așa mod, proaspăta învestită a decis să le răspundă reprezentanților guvernării, care au ignorat evenimentul de la Comrat, presupune Gazeta de Chișinău. Publicația scrie că ceremonia de învestire a fost moderată de showmanul rus, Pavel Duganov, și el protagonistul unui serial comic rusesc.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău