Rubio și Witkoff merg duminică la Geneva pentru a discuta planul lui Trump cu oficiali ucraineni. Pe cine trimite Kievul

  • 23 Noiembrie 09:00
Rubio și Witkoff merg duminică la Geneva pentru a discuta planul lui Trump cu oficiali ucraineni. Pe cine trimite Kievul

Secretarul de Stat american Marco Rubio și emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, sunt așteptați să sosească duminică la Geneva pentru a discuta cu oficiali ucraineni planul de pace propus de liderul de la Casa Albă ce vizează să pună capăt războiului din Ucraina, a confirmat un oficial american pentru AFP, relatează Agerpres. La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat componența delegației țării sale, informează Ukrainskaia Pravda.

Oficialul a afirmat, de asemenea, că secretarul american al armatei, Daniel Driscoll, care s-a întâlnit joi la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a sosit deja sâmbătă în orașul elvețian. „Vom avea o pre-reuniune informală în această seară (sâmbătă) la cină între americani și ucraineni”, a precizat el, transmite Digi24

Oficiali europeni sunt așteptați, de asemenea, duminică în Elveția pentru a discuta acest plan, însă nu au fost oferite încă detalii cu privire la formatul discuțiilor.

Obiectivul negocierilor este de a ajunge la un acord asupra formulării înainte de întâlnirea dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump.

O întâlnire între delegațiile ruse și americane pentru a discuta planul de pace propus este, de asemenea, prevăzută și „va avea loc în curând”, a declarat oficialul, dar nu la Geneva. El a refuzat să precizeze locul și data acestei întâlniri.

Președintele Volodimir Zelenski a emis anterior un decret prin care aproba trimiterea unei delegații de înalți oficiali ucraineni pentru a negocia „planul de pace” al echipei Trump; această delegație va fi condusă de șeful de cabinet Andrii Iermak.

Decretul lui Zelenski, datat 22 noiembrie, a fost publicat pe site-ul web al Biroului Președintelui.

Decretul se referă la crearea unei delegații ucrainene însărcinate să participe la procesul de negociere „cu Statele Unite și alți parteneri internaționali ai Ucrainei, precum și cu reprezentanți ai Federației Ruse, în vederea obținerii unei păci juste și durabile”.

Pe lângă acesta, din componența sa fac parte secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, șeful GUR al Ministerului Apărării, Kirilo Budanov, șeful Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene, Andrii Hnatov, șeful Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, Oleh Ivașcenko, și primul viceministru al Afacerilor Externe, Serhii Kisliția. 

Sunt incluși, de asemenea, primul secretar adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare, Ievhenii Ostrianskii, șeful adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Oleksandr Poklad, și consilierul șefului comandamentului operațiunilor speciale, Oleksandr Bevz.

Conform decretului, Iermak poate, în acord cu președintele, să modifice componența delegației.

Anterior, Rustem Umerov a anunțat consultări cu Statele Unite în Elveția cu privire la „planul de pace” al echipei Trump.

În noaptea de 21 noiembrie, mass-media americane au publicat lista completă a punctelor din noul „plan de pace” american, care a fost supus Ucrainei spre examinare, precum și un proiect de document din ce în ce mai detaliat privind garanțiile de securitate.

Vineri, Zelenski s-a adresat poporului ucrainean, declarând că Ucraina se confruntă cu o alegere dificilă și riscă să-și piardă fie demnitatea, fie partenerul cheie. Planul în 28 de puncte al Washingtonului este privit însă cu mare îngrijorare la Kiev, deoarece reiterează mai multe cerințe cheie ale Rusiei: Ucraina să cedeze teritorii, inclusiv să se retragă din părți din estul țării pe care Rusia nu le-a cucerit, să își reducă dimensiunea armatei sale și renunțe la ideea aderării la NATO.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:96 %
Vint:2,57 m/s
Mon
6
Tue
8
Wed
12
Thu
7
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău