Centrul Cultural rus din Chișinău și-a încetat oficial activitatea
-
05 Iulie 09:30
Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău și-a încetat oficial activitatea începând cu ziua de 4 iulie.
„Cu profund regret suntem nevoiți să anunțăm că, în legătură cu decizia Guvernului Republicii Moldova, Centrul Rus de Știință și Cultură (Casa Rusă) din Chișinău se închide. De-a lungul multor ani, Casa Rusă a fost un loc al întâlnirilor, dialogului și prieteniei. Expoziții, concerte festive, seri culturale, proiecții de filme, cursuri de limba rusă, sărbători dedicate Masleniței, lecții educaționale și multe altele – toate acestea le-am realizat împreună cu dumneavoastră. Sperăm că veți păstra în memorie numeroase momente frumoase și calde din proiectele noastre comune”, se arată în comunicatul instituției.
Amintim că în luna noiembrie 2025, Parlamentul a adoptat în lectură finală denunțarea Acordului cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat în 1998, în baza căruia Rusia a deschis în 2009, la Chișinău, Centrul Cultural Rus, cunoscut ca „Ruskii Dom”.
Autoritățile subliniază că, în toți acești ani, Republica Moldova nu a beneficiat de un centru cultural similar pe teritoriul Federației Ruse, ceea ce a creat un dezechilibru față de principiul reciprocității prevăzut în acord.
În luna ianuarie 2026, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, declara că autoritățile de la Chișinău a notificat oficial Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova despre închiderea centrului.
Acesta a mai adăugat că că R. Moldova nu are un centru cultural pe teritoriul Federației Ruse, implicit nu există un mecanism echitabil pentru promovarea informațiilor despre Republica Moldova, ceea ce subminează echilibrul și scopul inițial al acordului.

