AIPA lansează un nou apel de sprijin financiar pentru producătorii de lapte

  • 05 Iulie 09:00
AIPA lansează un nou apel de sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot depune de luni 6 iulie cereri pentru sprijin financiar sub formă de plăți directe în sectorul zootehnic. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură anunță lansarea celui de-al șaptelea apel de depunere a cererilor, transmite IPN.

Potrivit AIPA, sprijinul va fi acordat per kilogram de lapte comercializat și vizează laptele de vacă, de oaie și de capră livrat în perioada 1 iulie-31 decembrie 2025.

Instituția menționează că de plăți pot beneficia crescătorii de animale care dețin exploatații zootehnice autorizate sanitar-veterinar, nu au restanțe la plata impozitelor și taxelor către bugetul public național, sunt membri ai unei asociații a producătorilor agricoli și nu figurează pe lista beneficiarilor cărora le-a fost interzis accesul la subvenții. Totodată, solicitanții nu trebuie să se afle în proces de insolvabilitate sau lichidare.

Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale AIPA, iar modelul acestora, lista actelor necesare și condițiile de accesare a sprijinului financiar sunt disponibile pe pagina oficială a agenției, la rubrica dedicată plăților directe în sectorul zootehnic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
24,42
Câțiva nori
Umiditate:41 %
Vint:5,34 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
22
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău