Încă un sondaj cotează doar patru partide din R.Moldova cu șanse de a accede în viitorul parlament
-
26 Noiembrie 2018 11:51
Patru formațiuni politice din Republica Moldova ar intra în Parlament pe liste de partid, la viitoarele alegeri legislative, potrivit datelor unui sondaj făcut public astăzi la Chișinău. Niciuna dintre acestea nu va putea însă forma o guvernare de sine stătător, iar alianțele sunt posibile atât de centru-stânga cât și de centru-dreapta, potrivit experților.
Potrivit sondajului realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, Partidul Socialiștilor conduce în intențiile de vot la alegerile parlamentare din februarie anul viitor. Socialiștii sunt creditați cu aproape 33 la sută din sufragii. Partidul Democrat, aflat la guvernare, ar obține 11,5%, iar opoziția de dreapta constituită din Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr, care vor forma un bloc electoral, ar lua împreună 21 la sută din voturi.
Alte formațiuni nu ar trece pragul electoral de 6%, iar aproximativ 25% din respondenți s-au declarat indeciși sau nu au prezentat o opțiune de vot.
În aceste condiții, s-ar prefigura o posibilă alianță de centru-stânga între socialiști și Partidul Democrat, sau una de centru dreapta, cu participarea democraților, deși PDM este în relații antagoniste cu opoziția de dreapta, potrivit analiștilor. Amintim însă că la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în Republica Moldova va fi implementat în premieră un nou sistem electoral – cel mixt, care presupune că jumătate din numărul total de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, conform unor modificări adoptate anul trecut, care au fost criticate de opoziție și instituțiile internaționale..
Președintele Asociației Sociologilor și Demografilor, Victor Mocanu, care a prezentat datele sondajului, susține că asemenea modificări bulversează electoratul.
"Schimbările instituționale frecvente desfășurate în domeniul electoral nu contribuie la stabilitatea sistemului electoral. Pentru a spori încrederea populației în transparența și eficacitatea procesului electoral, legiuitorul ar trebui să evite schimbările frecvente ale legislației electorale, inclusiv componența organelor electorale și metoda de delimitare a granițelor. După cum se menționează în Codul de bune practici al Comisiei de la Veneția, stabilitatea legii este esențială pentru credibilitatea procesului electoral, iar regulile de trebuie protejate pentru a evita orice fel de manipulare", a menționat Victor Mocanu.
Sondajul mai arată că președintele Igor Dodon se bucură cea mai mare încredere din partea populației, fiind urmat în top de premierul Pavel Filip, de președinta PAS, Maia Sandu și de liderul PPDA, Andrei Năstase.
Potrivit sondajului, aproximativ 72% din respondenți optează pentru reducerea numărului de deputați, însă această opinie este împărtășită de mai puțin oameni față de acum 3 ani, când peste 90 la sută doreau un Parlament mai puțin numeros. În același timp, peste 2/3 se pronunță împotriva finanțării partidelor de la bugetul de stat.
În privința vectorului politicii externe, opiniile cetățenilor rămân împărțite aproximativ în mod egal – aproximativ 39% în favoarea Uniunii Europene și 41% pentru Uniunea Eurasiatică.
Amintim însă că potrivit unui sondaj realizat în lunile septembrie-octombrie, la comanda Institutului Republican Internațional, 48% din cetățeni ar opta pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar 37 la sută pentru cea Eurasiatică.
Cercetarea Asociației Sociologilor și Demografilora fost realizată în perioada 1-20 noiembrie, pe un eșantion de 1189 de respondenți, la comanda filialei din R. Moldova a unei organizații CSI-iste în domeniul electoral.