”De ce fuge Dodon de carantină?”, se întreabă jurnalista Alina Radu în Ziarul de Gardă. ”În fiecare săptămână, Igor Dodon face acțiuni reprobabile. Nu-l putem opri, dar este evident că președintele R. Moldova, alergând zi de zi prin diferite localități, pe la oameni prin curți, prin case, pe la spitale, pe la președinți de raioane, fuge de fapt să se ascundă de altcineva sau de ceva. Cât a fost carantina de lungă, Igor Dodon n-a stat o clipă: ba și-a scos familia la un respiro prin parcuri, când toți cetățenii erau blocați în case sau amendați, dacă ieșeau pentru nevoi vitale, ba ieșea cu explicații deplasate despre cât de neînsemnate sunt efectele coronavirusului. Dar cel mai straniu este un marș de mai multe zile pe la nonagenarii veterani ai celui de-al doilea război mondial, pe care îi vizitează prin raioane pe rând, fără mască, dar mai ales după ce a vizitat spitale sau locuri aglomerate, de unde e cel mai posibil să revii infectat. (…) Igor Dodon încă aleargă cu mașina prin arătură și duce bomboane unor copii sau medalii unor vârstnici aleși în secret. Face acțiuni de binefacere selectivă, ignorând restul cetățenilor. Apoi merge, selectiv, la posturile TV care îl laudă și dă interviuri care să-l ridice în slăvi. De parcă ar fi într-o carantină, într-o izolare de lumea reală și critică, de lumea pentru care este un garant de mucava”, conchide autoarea.

Iar Mircea V. Ciobanu încearcă să răspundă, în Gazeta de Chișinău, la întrebarea: ”Cine are nevoie de președinte?”. ”Nu trebuie să fii mare expert în politologie ca să vezi câte probleme le creează actualul președinte. Deținând o funcție aparent simbolică, intervenția sa în activitatea altor structuri le sabotează și le face ineficiente. Să ne imaginăm pe o clipă că nu am avea președinte. Asta ar însemna că parlamentul și-ar face lucrul, speakerul moderând activitatea grupurilor parlamentare și comisiilor, că legislatorii ar elabora legi asigurând controlul poporului asupra ramurilor puterii; asta ar însemna că prim-ministrul ar conduce guvernul, iar miniștrii s-ar ocupa de dezvoltarea ramurilor lor. Iar managerii instituțiilor și întreprinderilor și-ar cauta de treabă, nu l-ar întâmpina cu surle și cu tobe pe acest artist ambulant. E de-a dreptul revoltător să observi cum o instituție simbolică, având angajați la fel de simbolici (și pe care nu îi prea ia în seamă nimeni, decât cărămizile piramidei), încep să substituie structurile de bază, efective, ale statului. Consilierii devin miniștri, iar președintele – un fel de suprastructură decizională, expert-în-toate-cele. Și tot sistemul devine nefuncțional”, subliniază editorialistul.

Despre atribuțiile președintelui scrie și Nicolae Negru în Ziarul Național. El subliniază că ”Guvernul riscă să scape pandemia de sub control, Republica Moldova e deja în topul statelor est-europene cu cele mai multe cazuri noi de infectare și deces din cauza Covid-19, iar Dodon își continuă campania electorală și profită de orice ocazie pentru a apărea în fața cetățenilor, fără să poarte mască, fără să păstreze distanța necesară, încălcând restricțiile a căror respectare o cere de la alții. Nesimțirea lui n-are margini. În ce calitate a anunțat el că va plăti ajutorul pascal de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici de 3 000 de lei și va dubla salariile personalului medical? Ca șef de stat? Nu intră în atribuțiile sale deciziile de acest fel, e prerogativa Guvernului, a „tehnocratului” Chicu. Dacă acest cadou de natură electorală – cine ar avea dubii? - e din partea guvernării, anunțul trebuia să-l facă Zinaida Greceanâi și Pavel Filip, dar ei, probabil, nu erau la curent că Chicu, care se plânge că nu are cu ce acoperi enorma gaură crescândă, de peste 16 miliarde de lei, din buget, a găsit banii necesari”, notează Nicolae Negru.