Donald Trump i-a transmis premierul japonez că este pregătit să folosească arme nucleare împotriva Coreei de Nord

  • 04 Septembrie 2017 10:04
Donald Trump i-a transmis premierul japonez că este pregătit să folosească arme nucleare împotriva Coreei de Nord

Președintele american Donald Trump l-a asigurat, luni, pe premierul japonez Shinzo Abe în legătură cu disponibilitatea Statelor Unite de a recurge la utilizarea armelor nucleare împotriva Coreei de Nord, dacă va fi necesar, potrivit unui comunicat al Casei Albe, scrie Mediafax.ro.

Casa Albă a precizat că Trump și Abe au avut o conversație telefonică, pe durata căreia cei doi lideri au condamnat "acțiunile destabilizatoare și provocatoare ale Phenianului".

Președintele american l-a asigurat pe premierul japonez că Statele Unite vor continua să protejeze aliații săi, "folosind întreaga gamă de capacități diplomatice, convenționale și nucleare avute la dispoziție".

"Cei doi lideri au confirmat angajamentele de apărare reciprocă și au promis să continue cooperarea strânsă", se mai arată în comunicatul Casei Albe.

Coreea de Nord a anunțat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen și că aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul Kim Jong-Un.

Statele Unite au anunțat că pregătesc noi sancțiuni împotriva regimului de la Phenian, iar Consiliul de Securitate al ONU se va întruni luni pentru a discuta situația din Peninsula Coreeană.

Premierul japonez are în plan creșterea capabilităților de apărare

Shinzo Abe a declarat luni că Japonia va face tot ce-i va sta în putință, în cooperare cu SUA, pentru a se apăra de rachetele lansate de Coreea de Nord și își va crește capabilitățile militare, informează site-ul agenției Reuters.

Abe a făcut aceste declarații la începutul unei întâlniri a unei coaliții de legislatori, la o zi după ce Coreea de Nord a lansat cel de-al șaselea și cel mai puternic test nuclear.

Acesta este cel mai puternic test nuclear efectuat de Coreea de Nord. Phenianul nu a ținut cont de sancțiunile ONU și de presiunea internațională și a continuat să-și dezvolte programul nuclear și balistic, fiind în posesia unor rachete despre care se presupune că au potențialul de a atinge teritoriul Statelor Unite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău