A urmat Liceul Pușkin din Berezniki, regiunea Perm și Institutul Politehnic al Uralilor din Sverdlovsk, specializarea construcții, potrivit http://www.thefamouspeople.com/. A devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1961. În 1975, a fost numit secretar al comitetului regional responsabil cu dezvoltarea industrială, iar un an mai târziu a devenit prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS, funcție ocupată de la 24 decembrie 1985 până la 11 noiembrie 1987, când a fost demis pentru critici la adresa lui Mihail Gorbaciov, căruia îi reproșa ritmul prea lent al reformelor, scrie Agerpres.

În martie 1989, a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a obținut un loc în Sovietul Suprem. La 29 mai 1990, a fost numit președinte al Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Federative Socialiste Rusă (RSFSR), funcție ocupată până la 10 iulie 1991. S-a remarcat prin susținerea autonomiei crescute a republicilor sovietice, a economiei de piață și pluripartidismului.

În luna iunie 1990, RSFSR și-a proclamat independența, iar în iulie 1990, Boris Elțin a părăsit PCUS. În cadrul alegerilor prezidențiale democratice din Rusia, desfășurate la 12 iunie 1991, Elțin a obținut 57% din voturile populare. A fost învestit în funcție la data de 10 iulie.

La 18 august 1991, a avut loc o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov și a lui Elțin, condusă de comuniști ultra-conservatori, oponenți ai reformelor propuse de cei doi. Mihail Gorbaciov a fost reținut în Crimeea, în vreme ce Elțin s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru detensionarea situației. Casa Albă a fost asediată de forțe din armată loiale nucleului dur al comuniștilor, însă confruntate cu demonstrații populare masive, trupele s-au retras. În fața sediului Congresului Deputaților Poporului, Boris Elțin s-a adresat mulțimii, discursul său având un impact public semnificativ, fiind difuzat chiar și de canalele media controlate de cei care organizaseră lovitura de stat.

Până la 21 august, majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova, iar Gorbaciov a revenit în capitală. Elțin a fost salutat în întreaga lume pentru că oprit revenirea la o formă de guvernământ autoritară. În perioada 6 noiembrie 1991 — 15 iunie 1992, Boris Elțîn a ocupat funcția de premier al Federației Ruse.
Vizita președintelui Ion Iliescu în Rusia; întâlnirea cu președintele Federației Ruse, Boris Elțin

La începutul lui decembrie 1991, Ucraina a votat independența de Uniunea Sovietică. O săptămână mai târziu, la 8 decembrie președinții Rusiei, Ucrainei și Belarusului au pus bazele Comunității Statelor Independente. La 25 decembrie 1991, președintele Gorbaciov a demisionat, iar URSS a încetat să mai existe. Elțin a fost președinte al Rusiei până la 31 decembrie 1999, fusese reales în iulie 1996. În timpul campaniei electorale, în luna iunie a anului 1996, a suferit un infarct miocardic.

Printre cele mai importante decizii luate de președintele Boris Elțin se numără dizolvarea, la 21 septembrie 1993, legislativului federal, deși Constituția Rusiei nu îi conferea un asemenea drept. În consecință, a ordonat organizarea de noi alegeri și a unui referendum care să aprobe o nouă lege fundamentală, fapt care s-a întâmplat în decembrie 1993. În 1994, Boris Elțin a ordonat atacarea Ceceniei, dând naștere astfel unui conflict care s-a soldat cu mii de victime și care a fost reglementat printr-un acord de pace semnat la 12 mai 1997. Sfârșitul anilor '90 au fost caracterizați de puternice frământări politice interne, după ce președintele a demis patru premieri și mai mulți miniștri, acțiune care a rezultat, printre altele, în criza financiară din 1998.

A demisionat la 31 decembrie 1999, numindu-l pe premierul de atunci Vladimir Putin președinte interimar, până la alegerile din 26 martie 2000. Boris Elțin a încetat din viață la 23 aprilie 2007, în urma unei crize cardiace.