Diferența dintre Est și Vest
-
26 Decembrie 2014 12:46
Chiar și după aproape 25 de ani de la căderea comunismului diferența dintre Est și Vest este incomparabilă.
Prețuri mari, salarii mici – este doar un singur exemplu care ne demonstrează încă o dată diferența dintre economiile dezvoltate ale altor state și cea a Republicii Moldova.
Chiar dacă se scrie foarte puțin despre asta, eu observ în fiecare zi o creștere a prețurilor, și nu cu un leu sau cinci lei, ci cu 20, 30 sau chiar 50 de lei per produs. Mie nu îmi plac cifrele, și tot ce ține de matematică, dar acest decalaj, îl recunosc fără a fi mare cunoscător și aud cum banii îmi curg gârlă din portmoneu. Iar acest lucru mă sperie. Recent am văzut o statistică în care se menționează că un moldovean cheltuiește 43% din salariu pentru alimentație, în comparație cu un englez cu 9% sau un francez care nu depășește 15%.
În același timp se formează și un paradox: moldovenii cheltuiesc pe mâncare aproape jumătate de salariu, dar mai bine de jumătate de populație este mereu flămândă și săracă. Și mai rău le este bătrânilor care nu reușesc să-și cumpere măcar o pâine pe zi. Am întâlnit o bătrânică care își permite să cheltuiască pe zi doar 1 leu și 70 de bani.
De asemeni, în majoritatea sondajelor, una dintre cele mai mari frici ale moldovenilor este frica de foame. Acest lucru mi se pare nu doar grav, ci chiar tragic. Pe mine, ca cetățean al acestei țări, și mai nou, ca mamă, mă îngrijorează foarte mult acest subiect. Diferența mare dintre puterea de cumpărare a doi angajați pe poziții similare în Moldova și Franța, spre exemplu, iese în evidență prin capacitatea acestora de a umple un coș de consum cu produse alimentare.
Potrivit zf.ro, Republica Moldova este pe ultimul loc din Europa la capitolul salariul mediu pe economie. Deci, la noi în țară,un salariu mediu este de 263 de dolari net lunar. În Franța însă, o vânzătoare are un salariu mediu de 1400 de euro pe lună, iar un medic are cam 3400 de euro. Din curiozitate m-am uitat pe site-ul hypermarket-ului Carrefour.fr și am văzut că un litru de lapte bio îl găsești începând cu 80 de cenți, adică mai puțin de 1 euro, ceea ce înseamnă, că e aproape de prețurile afișate în magazinele noastre.
Așadar, nu e de mirare de ce un pensionar din Republica Moldova poate să investească în alimentație nu mai mult de 2 lei pe zi. Acum mă întreb, ce poți cumpăra acești 2 lei? Nici măcar o pâine. Pentru că pensia la noi constituie în jur de 55 de euro, iar pensia minimă a unui pensionar francez e de 800 de euro pe lună.
Un alt lucru care mă îngrijorează e faptul că salariile scad sau în cel mai bun caz, rămân la fel, în schimb, prețurile cresc cu viteza luminii de la o zi la alta, și acum, cu această creștere sigură și bruscă, a dolarului, încă ne mai așteaptă scumpiri.
Din această cauză, în ultima perioadă apar multe cazuri de furt, omor, jaf, sau tot felul de excrocherii. Pentru că oamenii din țara noastră încearcă să supraviețuiască cum pot, prin orice mijloace.
Nu înțeleg de ce la noi nu există un sistem care să reglementeze prețurile, pentru că același produs poate fi găsit cu un decalaj foarte mare de preț, în diferite locuri. Fiecare îl vinde după bunul lui plac. Cotațiile dolarului și euro, în fiecare zi înregistrează noi recorduri.
În Moldova poți observa cu ochiul liber că sunt oameni ori foarte bogați, ori foarte săraci. Cei de mijloc sunt foarte și foarte puțini. Toate afișările glamour-oase de pe rețelele de socializare, cu dineuri în localuri cu prețuri astronomice, vacanțe de lux sau îmbrăcăminte de cel puțin Louis Vuitton, sunt ca sfidare la adresa acestei sărăcii lucii care ne bântuie. E destul să ieși afară, în curtea blocului, la magazin, în stație, în stradă, ca să vezi copii cerșind și bătrâni cu mâna întinsă, care cel mai probabil, seri la rând adorm cu stomacul gol. Eu, totuși sper că va veni ziua când oamenii noștri vor trăi decent și sărăcia nu va mai da în floare ca Azaleea, o floare în formă de strugure care înflorește în toate anotimpurile.