Detalii ale Acordului AIE 3

  • 25 Iulie 2015 13:29
Detalii ale Acordului AIE 3

Prioritatea națională a Alianței pentru Integrare Europeană III este integrarea europeană, potrivit acordului de constituire publicat de reprezentanții PLDM, PDM și PL.

Documentul stabilește ca prioritate imediată “reforma Procuraturii în consultare cu Comisia Europeană și cu solicitarea delegării unei misiuni UE în domeniul justiției, în spiritul și conform prevederilor Agendei și Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE”.

Printre prioritățile coaliției nou constituite se mai numără și adoptarea unei noi Constituții, conform standardelor europene.

De asemenea, Alianța stabilește ca prioritate majoră monitorizarea procesului de elucidare a devalizării BEM, UniBank și Banca Socială, întoarcerea banilor delapidați și tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de acest lucru.

Pentru buna funcționare a  noii Alianțe a fost instituită Adunarea generală a AIE, Consiliul Alianței și Consiliul parlamentar al Alianței. De asemenea, liderii PL, PLDM și PD  ar urma să se întrunească  de regulă, săptămânal, pentru a coordona subiectele de pe agenda guvernării și chestiunile principiale de organizare și/sau funcționare a Alianței. Totodată, ar urma să fie instituit și un secretariat al Alianței.

Documentul conține mai multe prevederi prin care semnatarii se angajează să nu să se atace reciproc, să nu prejudicieze imaginea Alianței, să-și coordoneze opiniile exprimate public, să nu voteze legi care nu au fost convenite în cadrul Alianței.

Acordul interzice traseismul politic între partidele membre ale Alianței.

Cele trei partide au convenit și repartizarea principalelor funcții în stat. Președintele Republicii Moldova urmează să fie ales prin consens. Componentele Alianței se angajează să organizeze un referendum pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, în sensul modificării articolului 78, pentru diminuarea numărului de voturi necesare alegerii Președintelui R. Moldova, de la 61 la 51 de voturi, potrivit Acordului.

Documentul conține și o prevedere ce punctează condițiile de încetare a Acordului și destrămare a noii Alianțe de guvernământ.  ”Încălcarea principiilor și regulilor ce țin de desemnarea, numirea, înlocuirea și/sau revocarea de persoane, modificarea structurii și competențelor instituțiilor contrar prevederilor prezentului Acord, sunt considerate încălcări grave… și duc la… destrămarea Alianței și retragerea încrederii Guvernului investit”, se mai spune în documentul citat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău