Cum și de ce trec preoții ortodocși de la o patriarhie la alta și cum încearcă Mitropolitul Vladimir să-i oprească (Revista presei)

  • 14 Noiembrie 2023 09:44
Cum și de ce trec preoții ortodocși de la o patriarhie la alta și cum încearcă Mitropolitul Vladimir să-i oprească (Revista presei)

Negocierile cu UE nu vor opri Rusia să ne atace în continuare, ea va pune în mișcare toate forțele sale, toate „rezervele”, toți oligarhii, toți agenții ca să le oprească, atenționează în Ziarul Național, editorialistul Nicolae Negru.

Referindu-se la raportul privind îndeplinirea condițiilor (recomandărilor) stabilite de Comisia Europeană pentru Republica Moldova, autorul scrie că în mod evident, reforma justiției este în continuare sectorul cel mai problematic, dar subliniază că  nu totul depinde de guvernare, cea mai mare parte a restanțelor rămân pe seama judecătorilor și procurorilor. E de presupus că oligarhii nu vor renunța benevol să-i controleze pe o parte din ei și să-i determine să pună bețe în roate procesului de reformare a justiției. Dar nu numai oligarhii sunt interesați ca Republica Moldova să nu fie admisă în UE, să rămână în zona „neutră”, la cheremul lor, atenționează editorialistul. În spatele oligarhilor stă Rusia, care nu-și mai ascunde intențiile de a bloca cursul european al Republicii Moldova. Chiar în ziua publicării raportului Comisiei Europene, fostul șef al FSB, actualul secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, amenința Chișinăul, făcând o aluzie „fină” la soarta Ucrainei. Nu e prima și nici ultima declarație de acest fel venită de la Moscova, schizofrenia imperială se adâncește și trebuie tratată cu toată seriozitatea. E, de fapt, o declarație de război. Război hibrid, deocamdată, cât rezistă armata ucraineană. Să ne imaginăm ce face Rusia pe ascuns, dacă își permite se ne amenințe deschis. Ilan Șor nu e singura sculă a FSB. Nerușinarea cu care acționează și banii pe care îi aruncă (SIS a descoperit doar o parte din ei) demonstrează că are un „sponsor” generos în ale diversiunii. SIS și celelalte instituții ale statului vor avea de lucru ca niciodată, scrie Nicolae Negru în Ziarul Național.

Ziarul de Gardă reține răspunsul președintei Maia Sandu la întrebarea dacă ar putea reveni Stoianoglo la șefia Procuraturii Generale? Decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțional articolul în baza căruia a fost evaluat Alexandr Stoianoglo „nu schimbă evaluarea care a fost făcută fostului procuror general”, a declarat șefa statului în cadrul unui interviu pentru Radio Moldova. Potrivit președintei, constatarea Curții Constituționale „se referă la ceva ce nu mai există”. „Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol care nu mai există, pentru că înaintea Curții Constituționale s-a pronunțat Comisia de la Veneția și Comisia de la Veneția a zis că acest articol nu era suficient de bun, deci Parlamentul a modificat legea cu privire la evaluarea procurorului general în general și, respectiv, această constatare cumva se referă la ceva ce nu mai există.  Asta nu schimbă evaluarea care a fost făcută fostului procuror general și asta nu schimbă planurile noastre, inclusiv condiția Uniunii Europene – un proces nou de selectare a procurorului general, inclusiv cu testarea integrității”, a declarat Maia Sandu.

Din același interviu, Zugo.md citează declarația președintei Sandu că nu va semna decretul de numire a bașcanului regiune găgăuze Evghenia Guțul în componența Executivului atât timp cât aceasta este ghidată de oligarhul fugar Ilan Șor, fiind și probe în acest sens. ,,Atât timp cât ea lucrează pentru o grupare criminală, nu am cum să semnez decretul, dacă ar începe să reprezinte interesele cetățenilor, ar rupe legătura cu gruparea criminală, sigur că atunci este altă situație. Acum am probe și eu, și dumneavoastră, și Procuratura că această persoană este ghidată de Șor, și este membră a unei grupări criminale”, a declarat președinta Maia Sandu  la Radio Moldova.

Moldstreet scrie de ce Consiliul de Observatori al Moldovagaz nu a aprobat raportul de audit al datoriilor istorice. În ședința din 2 noiembrie 2023, Consiliul de Observatori al SA Moldovagaz a decis să nu aprobe Raportul final al auditului independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și SRL „Factoring Finance” pentru gazele furnizate consumatorilor din Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului. "Conform rezultatelor votării, o decizie în acest sens nu a fost luată din cauza faptului că din cei 6 membri ai Consiliului de Observatori, 4 persoane, care reprezintă SAP „Gazprom”, au votat „împotrivă” proiectului de hotărâre propus", se arată în comunicatul Moldovagaz, emis abia peste 11 zile de la ședință (pe 13 noiembrie)... Gazprom susține din nou că „Raportul nu poate influența în niciun fel mărimea și valabilitatea datoriei”. Pe de altă parte, ministrul Energiei Victor Parlicov a comentat că "Pentru noi, acesta rămâne un document valabil, iar Guvernul se va baza pe concluziile auditului în discuțiile ulterioare cu Gazprom. El a menționat totodată că în cadrul ședinței s-a votat pe marginea raportului de audit, însă nu a fost examinată și propunerea Guvernului de soluționare a pretinsei datorii a Moldovagaz față de acționarul său majoritar. Astfel, vom propune din nou examinarea formulei de soluționare a problemei datoriilor, prezentate de noi, sau așteptăm propuneri alternative din partea Gazprom”, a comunicat Victor Parlicov. Moldova e gata să achite doar 8,6 milioane din datoria de peste 700 milioane, pretinsă de Gazprom.   

Europa Liberă scrie cum și de ce trec preoții ortodocși de la o patriarhie la alta și cum încearcă Mitropolitul Vladimir să-i oprească. Numeroși preoți ortodocși trec de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, spunând că nu mai pot rămâne într-o organizație pro-război. Trecerea s-a intensificat brusc în ultimele luni. Europa Liberă a documentat tot anul acest fenomen, care astăzi escaladează vertiginos, stând de vorbă cu mai mulți preoți, cu politicienii de la putere, consultând demersuri scrise și acte ale celor două mitropolii. Principala motivație a preoților de la Mitropolia Moldovei care trec la Mitropolia Basarabiei constă în faptul că Mitropolitul Vladimir nu s-a desolidarizat în mod clar și public de poziția Patriarhului Rus Kirill în sprijinul războiului purtat de Rusia în Ucraina. Dar din discuțiile reporterilor Europei Libere cu acești preoți rezultă că nemulțumiri sunt mai multe. Una dintre ele este și aceea că Mitropolia Moldovei acționează într-un fel de lume paralelă cu câmpul legal din R. Moldova: preoții nu au salarii ca tot angajatul, respectiv, nu achită impozite la stat din care să primească apoi pensie, nu au asigurare socială și medicală.  În schimb, bisericile Mitropoliei Moldovei acționează ca niște mici afaceri, în care preoții și cei de pe lângă ei trăiesc din „donații” de la enoriași. Acestea sunt scutite de impozite la stat, dar preoții plătesc lunar taxe la Mitropolie, în funcție de numărul de enoriași...

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:4,12 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
10
Thu
8
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău