Cotidianul | În goană după „bani negri” pentru întreținerea caracatiței, regimul a început să-și devoreze propriile slugi (Revista Presei)

  • 18 Mai 2019 17:53
Cotidianul | În goană după „bani negri” pentru întreținerea caracatiței, regimul a început să-și devoreze propriile slugi (Revista Presei)

Deputații Blocului ACUM propun convocarea unei sesiunii speciale a Parlamentului, titrează Ziarul de Gardă. Totodată, „ACUM” insistă ca Andrei Năstase să fie ales spicher, „ca o garanție fermă a votării actelor normative conținute în Pachetul Antioligarhic”.

Într-un comunicat citat de Cotidianul, „Blocul Politic ACUM își reiterează angajamentul de a renunța la funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, imediat după votarea, promulgarea și publicarea actelor normative conținute în Pachetul Antioligarhic. În același timpul, Blocul ACUM este dispus să susțină inițiativele cu caracter social ale PSRM, care se referă la indexarea pensiilor de 2 ori pe an și suportul pentru familiile din Moldova, în cazul în care va fi format Guvernul”.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie într-un editorial publicat pe Cotidianul.md că „în goană după „bani negri” pentru întreținerea caracatiței, regimul a început să-și devoreze propriile slugi. Le fabrică dosare, îi ține câteva zile prin izolatoare până acestea își plătesc libertatea. În primul rând, sunt scuturate buzunarele cetățenilor prin creșterea șocantă a prețurilor la produsele de primă necesitate, scrie autorul. În al doilea rând, sunt scuturați oamenii de afaceri. A treia modalitate de stoarcere a banilor este lobbysmul. Iar pentru ca aceste scheme să rămână neinteresante pentru „oamenii legii”, se pare că între ei și puterea politică funcționează o înțelegere tacită care le oferă politicienilor corupți siguranța rămânerii în libertate, iar „oamenilor legii” dezlegare la „mici abuzuri” – se fabrică dosare, pentru ca ulterior să fie „soluționate” pe bani”.

 „De ce suferim? De oligarhie sau prostie? – un editorial semnat de Nicolae Negru în Ziarul Național. Autorul scrie că „nu de „toxicitatea” PD se tem liderii PAS și PPDA, ci de faptul că nu vor fi înțeleși de alegători. PAS și PPDA au fost concepute ca anti-PD, anti-Plahotniuc, mai exact. Pe de altă parte, el subliniază că Plahotniuc nu întruchipează inocența politică. Vina pentru că PD a devenit un partid-paria îi aparține și impasul în care ne aflăm după alegerile din 24 februarie trebuie pus pe seama lui, în primul rând, scrie publicistul. Plahotniuc și-a durat și el propria cursă, protejându-l pe Șor, comunicând doar cu o parte din electorat, ignorând electoratul mai educat, mai tânăr al PAS și PPDA. Totodată, editorialistul scrie că s-ar putea ca boala fatală a statului nostru să nu fie cea de care ne temem, de care ni se amintește zilnic, oligarhia, statul capturat, care e o boală gravă, indiscutabil, dar tratabilă, ci incapacitatea de a ne autoguverna, de a gândi lucid. Oligarhii și state capturate mai există în Europa și în lume, dar cea mai săracă, cea mai depopulată și îmbătrânită e Republica Moldova. Numai la noi s-a furat aproape jumătate din bugetul public, iar hoțul principal a ajuns deputat în Parlament, numai noi nu ne putem decide, ca măgarul lui Buridan, din care căpiță să ne înfruptăm, UE sau Uniunea Eurasiatică”.

Într-o trecere în revistă săptămânală a evenimentelor, Vitalie VOVC, scrie pe Deschide.md că aceasta a fost „Sӑptӑmâna în care Transnistria și-a bӑtut joc de OSCE. Autorul se referă la vizita lui Franco Frattini la Chișinău și Tiraspol. El amintește că reprezentantul special al OSCE „a insistat ca Moldova să facă câteva concesii importante: să le dea plăci de înmatriculare transnistrenilor, să înceapă discuții despre accesul băncilor din Transnistria la sistemul european bancar via cel din R. Moldova și, poate cel mai grav, dar ținut secret până nu demult, să negocieze cu Proșenko ridicarea embargoului pentru uzina metalurgică de la Rezina. La o altă „cerere” a domnului negociator, acea de a anula dosarele penale pentru separatiști, Moldova a avut suficient curaj să i-o taie scurt: nu-i treaba dumitale! Drept răspuns la toate aceste „amabilitӑți” Tiraspolul a reacționat adecvat: a emis câteva decrete care anulează actele civile eliberate de autoritățile de la Varnița, creând și tensiuni la punctele de control și de trecere, și a băgat o „vinietӑ” de tocmai 100 de Euro pentru autoturismele din R. Moldova. Ce va fi mai departe? Frățică Frattini va pleca din funcție, iar în locul lui va veni un alt „comisar” zelos, dar la fel de competent, care va începe o nouă rundă de „negocieri”, aplicând același algoritm: să ne arătăm disponibilitatea spre dialog, impunând Moldovei alte concesii, sperând ca Tiraspolul să răspundă cu aceeași monedă. Concesii care vor rămâne neschimbate, de la sine înțeles, iar Tiraspolul va găsi din nou motive și modalități să dinamiteze „progresele” și să mențină un status quo... De 27 de ani durează. Poate ar fi cazul să învețe ceva OSCE-ul?... Iar Moldova ce poate să facă? Să ceară, a câta oară, să fie retrasă armata rusă pe la diverse foruri internaționale... A făcut-o și acum. (În treacăt fie spus, ar putea și mai multe. Dacă ar exista „voințӑ politicӑ”, firește), comentează autorul.

Evenimentul Zilei preia o analiză a portalului Eurasiareview referitoare la Moldova și regiunea separatistă Transnistria în contextul geopolitic actual. Potrivit autorului, Transnistria reprezintă una dintre problemele relației NATO-Rusia, fiind și cea avansată prezență militară a Rusiei în Europa. În Moldova și în Transnistria predomină pragmatismul: oamenii dețin cetățenii multiple, iar afacerile dintre Tiraspol, Chișinău, Moscova, Bruxelles și Kiev  înfloresc, comentează autorul articolului. Potrivit analistului, principala problemă  o constituie economia subterană de pe urma căreia profită câteva persoane. Acești indivizi operează de-a lungul graniței iar demantelarea rețelelor de acest tip necesită cooperare internațională. Eradicarea acestor cercuri infracționale constituie cheia rezolvării problemei transnistrene. Dacă această situație s-ar rezolva, Moscova nu ar mai avea argumente pentru menținerea trupelor sale și Chișinăul și-ar recâștiga suveranitatea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău