Comisia Europeană 'nu este mulțumită' de progresele pentru găsirea unei soluții privind Grecia

  • 16 Aprilie 2015 17:38
Comisia Europeană 'nu este mulțumită' de progresele pentru găsirea unei soluții privind Grecia

Progresele pentru găsirea unei soluții la problemele financiare ale Greciei nu sunt satisfăcătoare, a avertizat joi, 16 aprilie, Comisia Europeană.

Anunțul a venit cu o săptămână înainte ca subiectul să fie abordat de miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrup), într-o reuniune informală, transmite DPA.

''Continuăm să lucrăm împreună cu alte instituții și cu autoritățile grecești. Discuțiile sunt în desfășurare. Totuși, în acest stadiu, nu suntem mulțumiți de nivelul de progres înregistrat până acum'', a declarat Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Grecia și creditorii săi internaționali încearcă să ajungă la un acord asupra noilor reforme, necesare pentru a debloca o tranșă de 7,2 miliarde euro din actualul program de asistență financiară externă.

Ministrul de finanțe german, Wolfgang Schaeuble, este printre cei care nu se așteaptă la un acord la reuniunea informală a Eurogrupului din 24 aprilie, ce va avea loc la Riga.

''Nu mă aștept să ajungem la o soluție în următoarele săptămâni. Vom avea o reuniune a Eurogrupului la finalul săptămânii viitoare, dar nimeni nu se așteaptă la o soluție'', a spus Schaeuble, într-o conferință organizată la New York.

Negocierile cu FMI, UE și BCE, care i-au acordat Greciei, din 2010, două programe de asistență în sumă totală de 240 de miliarde de euro, stagnează, dat fiind că guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras a fixat 'linii roșii' ce constau în menținerea cheltuielilor publice la un nivel care să nu afunde și mai mult Grecia, după șase ani de criză.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,6 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău