Serghei Lavrov spune că Rusia este pregătită pentru un conflict cu Occidentul pe câmpul de luptă

  • 13 Mai 15:50
Serghei Lavrov spune că Rusia este pregătită pentru un conflict cu Occidentul pe câmpul de luptă

Dacă Occidentul vrea să lupte pentru Ucraina pe câmpul de luptă, atunci Rusia este pregătită să facă acest lucru, a declarat luni ministrul rus interimar al externelor, Serghei Lavrov, în fața parlamentului de la Moscova, relatează TASS, scrie HotNews.

„Dacă [occidentalii] vor [o soluție la războiul din Ucraina] pe câmpul de luptă, atunci ea va fi pe câmpul de luptă”, a spus Lavrov după ce a fost întrebat explicit despre acest subiect în timpul audierilor din Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului rus, notează sursa.

Lavrov este audiat în parlament ca parte a procesului de confirmare în noul cabinet prezentat de premierul Mihail Mișustin. Președintele Vladimir Putin i-a încredințat săptămâna trecută lui Mișustin sarcina formării unui nou guvern în condițiile în care legislația rusă prevede că executivul se dizolvă automat după învestirea președintelui.

Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte marțea trecută, după ce a câștigat alegerile prezidențiale organizate de Rusia în luna martie.

În condițiile în care audierile din parlamentul rus sunt considerate o simplă formalitate, cea mai mare modificare din viitorul guvern de la Moscova o va reprezenta înlocuirea lui Serghei Șoigu din funcția de ministru al apărării.

El va fi înlocuit de economistul Andrei Belousov. Șoigu va fi numit în funcția de secretar general al Consiliului de Securitate al Rusiei, urmând să îl înlocuiască pe Nikolai Patrușev, considerat „super-șoimul” lui Putin în materie de politică externă. Patrușev va fi numit la rândul său într-o altă funcție care nu a fost deocamdată dezvăluită.

 

Dmitri Medvedev a admis că Rusia nu ar putea câștiga un război convențional împotriva Occidentului

În pofida comentariilor de luni ale lui Lavrov, un alt membru al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a admis mai devreme în cursul acestui an că Rusia nu poate spera să câștige un război convențional împotriva NATO.

Medvedev a avertizat în luna februarie că, în cazul în care va izbucni un război între Rusia și NATO, el „nu va urma scenariul operațiunii militare speciale din Ucraina: nu va fi luptat în tranșee folosind artilerie, vehicule blindate și drone”.

Oficialul rus a admis totodată că potențalul militar al Rusiei și cel al NATO „sunt incomparabile”, afirmând că bugetul militar total al țărilor occidentale poate ajunge la 1,5 trilioane de dolari.

Medvedev a amenințat că, prin urmare, răspunsul Moscovei va fi asimetric, cu rachete balistice și de croazieră armate cu „focoase speciale”, o referință la arsenalul nuclear al Rusiei, cel mai mare din lume.

„Aceasta este chiar Apocalipsa. Sfârșitul tuturor”, a scris el într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, folosind timpul prezent pentru a sublinia gravitatea unui potențial conflict de acest fel în viitor. Oficialul rus a adăugat că liderii occidentali ar trebui să le spună alegătorilor lor „adevărul” și să le explice „ce se va întâmpla cu adevărat”, nu „să mintă în legătură cu pregătirea lor pentru un război cu Rusia”.

Dmitri Medvedev a amenințat în mod repetat după declanșarea războiului din Ucraina că Rusia și-ar putea folosi armele nucleare împotriva Occidentului și a unor state din vecinătatea sa, însă comentariile sale din februarie au venit după ce oficiali din mai multe țări europene au avertizat cu privire la posibilitatea unei escaladări militare între Moscova și state membre ale NATO.

Vladimir Putin a făcut la rândul său referire la potențialul nuclear al Rusiei în caz de război chiar săptămâna trecută, în discursul pe care l-a susținut de Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău