UE amendează Google cu 890 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor digitale

  • 23 Iulie 21:00
UE amendează Google cu 890 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor digitale

Uniunea Europeană a amendat Google cu 890 de milioane de euro pentru încălcarea Legii piețelor digitale (DMA). Comisia Europeană a constatat că gigantul american și-ar fi favorizat propriile servicii în motorul de căutare și prin Google Play, în detrimentul concurenților.

Comisia Europeană a adoptat două decizii separate. Prima vizează Google Search, unde compania ar fi afișat mai vizibil propriile servicii, precum cele de cumpărături, hoteluri, transport sau rezultate sportive, în detrimentul serviciilor concurente. Pentru această abatere, Google a fost amendată cu 460 de milioane de euro, transmite Agerpres.

A doua decizie se referă la Google Play. Potrivit Comisiei, compania nu le permite dezvoltatorilor de aplicații să informeze liber utilizatorii despre oferte alternative și să încheie contracte prin canalele alese de ei. Totodată, taxele percepute de Google pentru direcționarea către astfel de oferte ar depăși limitele prevăzute de legislația europeană. Amenda aplicată pentru această practică este de 430 de milioane de euro.

Google are la dispoziție 60 de zile pentru a remedia încălcările constatate. În caz contrar, Comisia Europeană poate impune penalități periodice de până la 5% din cifra de afaceri mondială a companiei. Deciziile pot fi contestate în instanțele Uniunii Europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,98
Cer acoperit de nori
Umiditate:53 %
Vint:3,58 m/s
Fri
20
Sat
21
Sun
22
Mon
25
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău