Chișinăul are nevoie ca de aer de o Românie stabilă (Revista presei)
-
13 Decembrie 09:10
„Chișinăul are nevoie ca de aer de o Românie stabilă” titrează Vitalie Călugăreanu într-un articol analiză, publicată de Deutsche Welle.În condițiile în care regiunea separatistă transnistreană, care și-a construit întreaga economie pe gaz rusesc livrat gratis timp de peste 30 de ani, se va pomeni, în plină iarnă, în pragul unei catastrofe umanitare, fără curent și gaz, întreprinderile din stânga Nistrului vor fi nevoite să-și sisteze activitatea iar zeci de mii de oameni se vor pomeni șomeri, susține autorul articolului
La rândul său, Chișinăul, care cumpără 95% din stânga Nistrului, se va confrunta cu un deficit enorm de curent. Puținele conexiuni energetice cu România ar fi singura salvare a Chișinăului într-un astfel de scenariu aproape iminent. Asta chiar dacă energia electrică românească i-ar costa pe moldoveni de aproape trei ori mai scump decât curentul cumpărat acum din Transnistria.
Autoritățile de la Chișinău urmăresc cu foarte multă atenție frământările politice de la București, pentru că date fiind circumstanțele, fără ajutor românesc și european, Republica Moldova nu va putea rezista unui astfel de scenariu, concluzionează Vitalei Călugăreanu în Deutsche Welle.
Cu ochii pe evenimentele politice de la București este și editorialul semnat de analistul politic Ion Tăbârță, pentru portalul Veridica.md. ”O eventuală victorie a lui Călin Georgescu ar fi afectat grav cursul european al Chișinăului” este titlul articolului despre anularea de Către Curtea Constituțională de la București, a alegerilor prezidențiale din România. În turul doi urmau să se confrunte candidatul de extremă dreapta, populistul cu simpatii pro-ruse, independentul Călin Georgescu și pro-europeană Elena Lasconi.
Decizia, fără precedent, a fost luată după ce Consiliul Suprem de Apărare al Țării a desecretizat mai multe documente clasificate în care se demonstrează că în spatele lui Georgescu ar sta Federația Rusă.
O eventuală victorie a lui Călin Georgescu ar fi afectat și Republica Moldova, care încearcă din răsputeri să se apropie de UE și care este împiedicată pe toate căile de către Federația Rusă să-și urmeze cursul său european. Victoria unui politician prorus în România ar fi izolat Chișinăul, pereclitând relația sa nu doar cu Bucureștiul, și cu Bruxelles-ul, deoarece singura frontieră pe care o are Republica Moldova cu UE este cea cu România.
Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul, este titlul editorialului publicat în Ziarul Național sub semnătura lui Nicolae Negru.
„Trebuie să recunoaștem că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost previzibilă - opoziției i s-a ridicat mingea la fileu. Faptul că responsabilii de asigurarea Republicii Moldova cu gaze naturale nu au procurat volumul necesar pe parcursul lunilor de primăvară și vară când prețurile, de regulă, scad, este ca o diversiune, ca o trădare. Că e din cauza lipsei de coordonare, a indolenței sau incompetenței nu mai contează. Efectul e același: creșterea tarifelor și compromiterea guvernării, mai cu seamă că prim-ministrul Dorin Recean le promisese solemn cetățenilor că gazul nu se va scumpi”, a scris editorialistul.
”Securitatea energetică în Uniunea Europeană și R. Moldova: Provocări și oportunități în era post-combustibili fosili” este titlul unui articol analiză publicat de Ziarul de gardă.
”În 2021, adică până la invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, țările europene importau peste 45% din necesarul de gaz natural din Federația Rusă, iar unele țări precum Austria sau Letonia depindeau de importurile de la acest furnizor în proporție de peste 80% din cererea lor.
Războiul de agresiune al Rusiei față de Ucraina a reprezentat un apel de trezire a țărilor europene în legătură cu dependența continentului față de gazul rusesc. O continuare a procurării masive de combustibili fosili din Rusia însemna indirect finanțarea armatei ruse.
Comisia Europeană lansează în mai 2022 planul REPowerEU, cu scopul de a elimina treptat importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027. La doi ani din momentul lansării, Uniunea a reușit să reducă cu 18% consumul de gaz, a produs mai multă electricitate din energia solară și eoliană decât din gaz pentru prima dată în istorie, 46% din electricitate este acum asigurată de sursele de energie regenerabilă, și a crescut numărul de instalații pentru captarea energiei regenerabile.
Europa Liberă scrie despre audierea șefului SIS, Alexandru Mustață, în Parlament potrivit căruia la Moscova ar fi fost creat un centru de comandă pentru a frauda scrutinele din R. Moldova din acest an.
Raportul privind fraudele electorale din cadrul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din acest an, prezentat de directorul SIS ieri în plenul legislativului demonstrează interferențe externe în procesul electoral, inclusiv finanțare ilegală, propagandă și campanii de dezinformare. Autoritățile ruse au creat un centru de comandă în Moscova, coordonat pentru a submina procesul electoral din R. Moldova.
Ilan Șor ar fi fost desemnat lider al acestui grup, având la dispoziție resurse financiare, logistice și tehnice oferite de Federația Rusă pentru a influența rezultatul scrutinelor.