Pe compozitorul Anatol Chiriac l-am surprins la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, de la Universitatea de Stat. Construită în anii 1879-1880 pentru Școala Teologică, biserica face parte din patrimoniul cultural-arhitectural. În perioada sovietică biserica a fost transformată în sală sportivă. În anul 1991 biserica este redeschisă și reconstruită în exterior după aspectul de odinioară. Compozitorul Anatol Chiriac ne-a povestit într-un interviu de ce a îndrăgit acest loc din Chișinău: „Acest loc exprimă cel mai bine starea mea interioară. În fiecare duminică suntem aici împreună cu soția, aici sufletele noastre se liniștesc și își găsesc pacea. Prima dată am venit la Chișinău în 1952. M-a luat tata, la 9 ani, ca să cumpărăm de la oraș lucruri care nu se puteau găsi pe la noi prin raion. Chișinăul era un sat mare. Când vedeam o clădire cu 5 etaje, că mai mult nu erau, eram foarte impresionat. Vedeam troleibuze, autobuze. M-am stabilit în Chișinău în 1968, cu 50 de ani în urmă, am venit la tehnicul de electromecanică, unde am făcut patru ani. După asta armată, școala muzicală, apoi Conservatorul. Toată viața mea conștientă s-a petrecut aici, în acest oraș cu care practic m-am contopit. Nici nu-mi imaginez viața mea în altă parte. Am fost peste tot în lume, dar nu găsesc mai frumos și mai blând oraș cum este Chișinăul. Fiecare om pe care-l întâlnesc am impresia că e fratele meu. Pentru că aici aproape că toți ne cunoaștem unii cu alții. Unde poți comunica mai bine decât în orașul în care am copilărit, mi-am petrecut tinerețea”, spune compozitorul Anatol Chiriac.

Scriitorul Vladimir Beșleagă locuiește în Chișinău din 1950. El a surprins Chișinăul devastat după război, a văzut Chișinăul cum s-a refăcut, cum a crescut și totodată cum a rezistat rusificării intense la care a fost supus în perioada sovietică: „Așa cum eu sunt vechi-vechi chișinăuian, de peste șase decenii, orașul acesta mi-a devenit ca a doua casă, a doua patrie. L-am văzut în primii anii de după război, distrus complet, l-am văzut în anii ulteriori când se construia intens, dar se construia standard niște blocuri cenușii, din panouri… Când am venit în Chișinău, anii 50 student,  era rusificat tot. Universitatea rusificată, nu erau decât două-trei obiecte și acelea în surdină… dar cu timpul s-a schimbat situația”, povestește Vladimir Beșleagă. „Am asistat la o ceremonie la Primărie, unde era domnul primar Chirtoacă și consilierii. Acolo mi-a acordat titlul de cetățean de onoare - mie, regretatului Ion Ungureanu și lui Vladimir Curbet. S-ar părea că în asemenea condiții, în asemenea circumstanțe, oamenii să fie cât de cât politicoși, atenți, să respecte anumite reguli. Am auzit țipete, urlete, parcă era la casa de nebuni. Țipau, strigau la domnul primar, abia reușea să-i stăpânească. Am văzut cât de răbduliu trebuie să fii, să domini o ceată de țipălăi. Urarea mea ar fi: să dea domnul să ajungem și noi o țară în rând cu lumea și Chișinăul să devină o capitală a culturii europene”.

Îndrăgitul scriitor pentru copii, Spiridon Vangheli își amintește despre prima sa călătorie la Chișinău, la 13 ani: „Chișinăul era în ruină după război, mașini militare, tancuri… Am căscat gura la deal, la vale, am văzut tot ce se putea vedea… Seara nu aveam unde dormi. M-am dus la gară. Tren nu era în ziua aceea. La gară am dormit pe scaun. Tot mă trezea un milițian, tot mă ghiontea: „Scoală, măi! Aici nu e de dormit”! Dinspre ziuă, o femeie făcea curățenie și stropea cu clorură de var - „hlorcă” îi mai zic moldovenii. Cum stăteam pe paturile acelea de scânduri și așteptam dimineața, mi-a stropit pantalonii, fără să vrea. Când m-am trezit dimineața, pantalonii erau tărcaaaați, parcă eram un cal pintenog... Pe urmă am văzut Chișinăul la 20 de ani, când am venit la institutul pedagogic. Chișinăul începuse a se reface, dar mai mult erau statuile lui Stalin decât clădiri noi. Se vorbea foarte puțin în limba noastră. Mă plimbam cu Valentin Mândâcanu, colegul meu de grupă, și o femeie și-a făcut cruce: „Mânțănesc, Doamne, că aud limba noastră aici”, povestește scriitorul Spiridon Vangheli.

Orașul Chișinău este locul cu cele mai frumoase amintiri și pentru Radu Dolgan și Lidia Botezatu, din celebra formație chișinăuiană Noroc: „Prin multe țări am fost, dar întotdeauna am dus dorul Chișinăului. Aici am studiat, la Chișinău m-am îndrăgostit, m-am căsătorit și am adus pe lume un copil. Prin parcul ăsta ne plimbam cu Mihai Dolgan de multe ori. În Chișinău am avut atâtea spectacole frumoase cu Norocul”, își amintește Lidia Botezatu.