„Am văzut întreg imperiul sovietic, din 15 republici câte erau unionale, am văzut 13 capitale. Având o sensibilitate acutizată în ceea ce privește limba, studiam toponimia etc. - nicăieri ca la Chișinău, nici măcar în republicile asiatice care se complăceau în a fi rusificate. În țările baltice am studiat fenomenul, la Tallinn, Vilnius, Riga, proporția de denumiri era cam de 80 locale la 20 rusești, străine – la noi era înspăimântător. Din vreo 700 de denumiri de străzi, vreo 50 dacă erau moldovenești, românești, restul erau rusești. Se ajungea la un grad de nebunie. Mahalale întregi aveau o denumire rusească - Sibirskaia, Angarskaia, sau Irkutskaia 1, 2, 3, 4 stradele, apoi tot felul de pretinși eroi ai nu știu câtor războaie împotriva noastră erau înveșniciți în denumiri de străzi. Străzile puține care erau cu numele unor personalități de-ale noastre erau lăturalnice, mărginașe sau bucăți de străzi - Creangă, sau Eminescu, doar câteva erau românești - Florilor, de exemplu.

În rest erau nepermis de rusificate. Nicolae Costin are meritul inegalabil să fi creat o comise de schimbare a denumirilor și s-a făcut o adevărată revoluție - din 700 de străzi cu denumirile rusești, în câteva zile sau transformat în 700 de străzi cu denumiri românești. Acesta a fost nu numai un act patriotic, dar și unul de cultură. Pentru că un om care stă pe strada Ioana Radu, sigur că se întreabă cine-i Ioana Radu, dacă sta pe strada G. Enescu, sau Nicolae Iorga, sigur că se întreabă cine-i N. Iorga și atunci se informează și se apropie și de cultura noastră și de istoria noastră”.