Ce spune șeful Misiunii OSCE de la Chișinău despre un statut special al Trannsistriei și ce se va discuta la întrunirea în formatul 5+2 de la Bratislava

  • 30 Septembrie 2019 13:23
Ce spune șeful Misiunii OSCE de la Chișinău despre un statut special al Trannsistriei și ce se va discuta la întrunirea în formatul 5+2 de la Bratislava

Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova Claus Neukirch, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Moldpres, despre statutul special al regiunii transnistrene și pe ce se vor axa discuțiile care vor avea loc în cadrul întruniri în formatul 5+2 de la Bratislava.

Claus Neukirch a menționat, în cadrul interviului, că mandatul pe care l-a primit organizația în 1992 se referă clar la un statut special pentru Transnistria, în cadrul R. Moldova, respectând integritatea și suveranitatea țării. „Acesta este mandatul în baza căruia noi putem să lucrăm și aici se exclude ideea de independență pentru Transnistria. În ceea ce ține de întrebarea ce este acest statut special, s-au discutat câțiva ani în urmă modele de federație. Acum este o opinie publică clară împotrriva federației. S-a discutat despre autonomie după modelul Găgăuziei. Noi ne bazăm pe ideea de statut special și să trebuie să discutăm care competențe ar trebui acordate Chișinăului și care competențe regiunii transnistrene. Care ar fi implicarea regiunii transnistrene în politica de la Chișinău. De exemplu, dacă luăm exemplul Găgăuziei, bașcanul este membru al Guvernului. Și acesta este un lucru foarte serios care trebuie să se întâmple. Noi credem că într-adevăr este important să ne concentrăm pe conținut și nu discutăm cum să numim aceasta. Trebuie să aibă loc o reglementare care să fie și durabilă, care produce un stat care funcționează bine în care toți cetățenii se regăsesc”, a declarat reprezentantul OSCE. 

În același timp,  Claus Neukirch a afirmat referitor la faptul dacă la întrunirea în formatul 5+2 care va avea loc la Bratislava se va discuta despre statutul special al Transnistriei că acest format a fost creat ca să se discute despre aceasta. „În ultimul an nu am avut posibilitatea să discutăm, nu a fost un consens referitor la aspectul politic al regiunii transnistrene. Noi vrem să ajungem ca să discutăm iarăși despre statutul special, dar nu suntem încă la acest punct”, a subliniat șeful Misiunii OSCE de la Chișinău. 

Astfel, Claus Neukirch a menționat că, la Bratislava, participanții la întrunire vor discuta despre modul în care au fost implementate acordurile semnate la Berlin și alți „pași mici care trebuie de făcut, lucrând în direcția statutului special”. „Toți pașii mici pe care noi i-am făcut sunt pentru construirea statutului special al regiunii transnistrene în R.Moldova”, a mai spus Claus Neukirch. 

Menționăm că întrunirea în formatul 5+2 privind negocierile în vederea soluționării problemei transnistrene va avea loc la Bratislava, Slovacia, în perioada 8-10 octombrie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău