Сăutare:proiect în parlament
Autoritățile constituționale interzic eliberarea permiselor de portarmă pentru cetățenii din stânga Nistrului
Autoritățile constituționale nu vor elibera permise de portarmă persoanelor care nu au locuit cel puțin cinci ani consecutiv pe teritoriul Republicii Moldova. Interdicția se aplică și persoanelor…
-
10 Iulie 19:37
Procurorul de legătură al Republicii Moldova la Eurojust va fi selectat în baza unui concurs organizat de CSP
Statutul și atribuțiile procurorului de legătură al Republicii Moldova la Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) vor fi reglementate prin lege. Acesta…
-
13 Iunie 19:19
Durata ordinului de restricție va fi dublată
Durata ordinului de restricție va fi extinsă, de la 10 până la 20 de zile, iar cea a măsurilor de protecție până la 6 luni, față de trei luni cât este în prezent. Prevederea se conține într-un…
-
15 Mai 12:57
Au fost transferate ajutoarele pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial
Ajutoarele unice în mărime de 30 de mii de lei, acordate cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria asupra fascismului, pot fi ridicate. Banii au fost transferați pe cardurile sociale ale veteranilor…
-
08 Mai 12:00
Georgia adoptă o nouă lege a „agenților străini” și restabilește delictul de înaltă trădare. Salome Zurabișvili: „Guvernul încearcă să zdrobească opoziția, ONG-urile și societatea civilă”
Parlamentul georgian a adoptat marți o nouă lege a „agenților străini”, care este o copie a legii similare din SUA și înlocuiește legea anterioară criticată de opoziție și ONG-uri ca fiind…
-
01 Aprilie 19:58
Cetățenii vor achita pentru salubrizarea din localitate
Cetățenii, dar și agenții economici vor fi obligați să încheie contracte de prestare a serviciului de salubrizare cu operatorul din regiunea în care locuiesc sau își desfășoară activitatea.…
-
20 Martie 20:25
Fără țigări electronice și narghilele în mai multe spații publice. Parlamentul a aprobat un proiect de lege pentru combaterea fumatului
Țigările electronice, narghileaua și pliculețele cu nicotină vor fi reglementate mai strict, potrivit unui proiect de lege votat ieri în Parlament, care își propune să protejeze populația, în…
-
14 Martie 13:45
Legea cu privire la moștenire va fi modificată, ca urmare a unui proiect de lege înregistrat în Parlament
Soțul supraviețuitor va fi restabilit în prima clasă de moștenitori. Un proiect de modificare a legii cu privire la moștenire a fost înregistrat astăzi, 10 martie, în Legislativ de un grup de deputați…
-
10 Martie 16:37
Octavian Iachimovschi: Proiectul de comasare a Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS va crea un haos administrativ, care va tergiversa soluționarea dosarelor de rezonanță
Proiectul de comasare a Procuraturii Anticorupție și a celei pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, este menit să eficientizeze combaterea corupției și a crimei organizate,…
-
19 Februarie 14:23
Dorin Recean: Transformările din sistemul procuraturii au la bază necesitatea de a consolida capacitatea de a lupta împotriva corupției și crimei organizate
Transformările propuse în sistemul procuraturii nu trebuie reduse la discuții despre o persoană sau alta, ci trebuie privite prin necesitatea de a întreprinde măsuri de consolidare a capacității…
-
14 Februarie 14:12
Veronica Dragalin nu este de acord cu fuziunea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS
Ministerul Justiției a prezentat propuneri pentru consolidarea activității organelor de combatere a corupției. Acestea prevăd de fapt fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu cea pentru Combaterea…
-
29 Ianuarie 13:57
Guvernul României a aprobat donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgență
Proiectul de lege prin care România va dona un sistem de rachete Patriot către Ucraina a fost aprobat luni de Guvern și va fi trimis pentru dezbatere și adoptare în regim de urgență la Parlament.…
-
02 Septembrie 2024 13:53
„Cine vrea să fie președinte la Chișinău?” (Revista presei)
„De la Șor sau guvernanți – cum ne contaminăm de moldovenism” titrează într-un editorial Ziarul de Gardă. Articolul se referă la mesajele cu iz de discurs moldovenist lansate și din partea…
-
12 Iulie 2024 09:35
Importurile de cereale în Republica Moldova ar putea fi licențiate până la sfârșitul acestui an
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova a avut astăzi o ședință cu un grup de agricultori, membri ai Asociației profesionale „Forța Fermierilor”, unde au fost discutate…
-
02 Iulie 2024 19:16
Legea cetățeniei Republicii Moldova va fi modificată. Ce schimbări sunt propuse
Persoanele care vor prezenta informații false, sau vor ascunde unele date pertinente, a căror cunoaștere ar duce la respingerea cererii, nu vor putea obține cetățenia Republicii Moldova. Prevederea…
-
22 Mai 2024 11:48
Vot final în Parlament: Localitatea Stăuceni devine oraș
Localitatea Stăuceni din municipiul Chișinău devine oraș. Acest statut i-a fost atribuit printr-un proiect de lege votat astăzi de Parlament în lectură finală, transmite IPN.
-
16 Mai 2024 11:39
Proiect de lege dezbătut de Parlament: Subiecții restricțiilor internaționale riscă să rămână fără cetățenia Republicii Moldova
Cetățenii moldoveni, care sunt subiecți ai restricțiilor internaționale, riscă să rămână fără cetățenia Republicii Moldova. Printr-un proiect de lege, votat de Parlament în primă lectură,…
-
13 Aprilie 2024 09:50
Doina Gherman: Rezultatul referendumului automat devine lege
Nu va exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției în urma referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O spune vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman,…
-
11 Aprilie 2024 08:00
Plățile în numerar vor fi limitate. Care sunt sumele stabilite de Parlament până la care acestea se pot efectua
Plățile efectuate în numerar vor fi limitate până la 100 de mii de lei cumulativ lunar sau anual, iar comisioanele nu vor putea depăși 0,1% din sumă tranzacționată prin transfer, potrivit unui…
-
29 Februarie 2024 12:11
Proiect de lege | Supermarketurile din România ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt
Supermarketurile din România ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament.
-
19 Februarie 2024 08:40

