BASARABIA 100 | Iulian Rusanovschi: Cea mai cutremurătoare istorie a fost a monumentului Regelui Ferdinand Întregitorul

  • 12 August 2018 09:07
0%
00:00:00
00:00:00

În perioada interbelică, pe teritoriul Basarabiei au fost ridicate mai multe monumente dedicate unității neamului, monumente care au fost distruse în cea mai mare parte după ocupația sovietică, puține s-au păstrate, iar unele au fost reconstituite datorită unor oameni cu inițiativă.

Iulian Rusanovschi, avocat de profesie, dar implicat și în reconstituirea memoriei istorice, și Mihail Andrieș arhitect-restaurator au organizat și au refăcut împreună mai multe monumente din perioada României Mari, printre care și cele ale Regelui Ferdinand.

„Cea mai cutremurătoare istorie a fost a monumentului Regelui Ferdinand de la Țepilova, acolo s-a păstrat postamentul. Bustul regelui a fost edificat de familia Volcenco în 1936 și inaugurat în 1938.

În 1940, bustul a fost ascuns sub podeau casei de către bucinul preotului Vasile Ciobanu, Filaret Ciobanu.

În 1941 a fost reinstalat la locul său, în prezența autorităților regale, a rezidentului regal al ținutului Nistru.

Filaret Ciobanu a fost gratificat de către Casa Regală pentru acest gest eroic. În schimb, în 1944 când au revenit sovieticii în Basarabia, el a fost deportat în Siberia, de unde nu s-a mai întors. Viața lui a fost strivită din cauza gestului nobil pe care l-a făcut pe altarul neamului românesc.

În 1944 bustul regelui a dispărut, iar piatra pe care era instalat a fost răsturnată cu fața la pământ. Abia în 2009-2010 piatra a fost întoarsă cu fața în sus, pentru că bântuia un zvon că cine va întoarce piatra va fi blestemat, niște legende populare… Și abia atunci când a fost întoarsă piatra, au fost identificate inițiale Majestății Sale Regele Ferdinand.

Ulterior, am găsit fotografia monumentului din 1938, în garajul primarului satului Țepilova, dl Slutu. Pe baza acestei fotografii, am restabilit monumentul. La inaugurarea monumentului a fost și nepotul lu Filaret Ciobanu, care a declarat în discursul său: „Bunele, ai învins!”. Peste ani istoria face dreptate celor care au suferit și prin ridicarea acestor monumente se înfăptuiește un act de igienă spirituală”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău