Aproape 8.000 de locuitori au fost evacuați la Berlin, după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

  • 06 Iulie 2023 13:05
Aproape 8.000 de locuitori au fost evacuați la Berlin, după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Circa 7.800 de locuitori din Berlin au fost evacuați miercuri, după ce o bombă din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din estul orașului, scrie digi24.ro.

Două magazine de mobilă, două grădinițe, două școli și un magazin de bricolaj se aflau pe o rază de 500 de metri în jurul locului din cartierul Hohenschönhausen unde a fost găsită bomba, scrie Agerpres, preluând dpa.

Bomba a fost descoperită pe un șantier miercuri dimineață și a fost examinată de o echipă de geniști. Potrivit poliției, dispozitivul exploziv este probabil de origine sovietică.

Pentru evacuare au fost mobilizați în jur de 180 de polițiști care au anunțat locuitorii mergând din ușă în ușă și, de asemenea, cu ajutorul difuzoarelor din mașini.

De asemenea, poliția a postat mesaje pe Twitter, cerând oamenilor să părăsească zona. Poliția a anunțat pe Twitter miercuri seara că bomba a fost dezamorsată cu succes.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:4,63 m/s
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău