Anticorupție.md | Cum ANI l-a scos basma curată pe adjunctul procurorului general, Ruslan Popov (Revista presei)

  • 11 Octombrie 2021 09:28
Anticorupție.md | Cum ANI l-a scos basma curată pe adjunctul procurorului general, Ruslan Popov (Revista presei)

RISE Moldova publică o nouă investigației din seria Pandora Papers, referitoare la fostul secretar de stat al Ministerului Economiei, Vitalie Iurcu. „O firmă din paradisul fiscal Belize și un cont bancar în Austria. Asta a uitat Vitalie Iurcu să includă în declarațiile lui de avere din perioada în care exercita funcția de director general la Moldtelecom SA și, apoi, cea de vice-ministru și de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

Datele reies din documentele obținute de RISE Moldova în cadrul proiectului internațional #PandoraPapers. „Rugămintea mea este să nu faceți mare zarvă din toată povestea aceasta… Nu prea am ce verifica, stați liniștit și gata”, ne-a replicat Iurcu”, relatează jurnaliștii. „La finele lui octombrie 2019, la câteva luni de la demisia lui Vitalie Iurcu din funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, European American Investment (Euram) Bank AG, o mică bancă din Viena, Austria, o înștiința pe soția sa, Angela, că pe conturile ei bancare private se află o sumă de peste 450.000 de euro. În documentul din #PandoraPapers, reprezentanții instituției bancare menționează că are o „relație de afaceri” cu Angela Iurcu încă din 8 iulie 2015, timp în care „clienta și-a respectat obligațiile, iar noi nu avem plângeri”. Totodată, banca preciza că „toate depozitele și transferurile au fost realizate în concordanță cu a patra directivă a UE” privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului”, notează sursa citată.

Portalul Anticorupție.md scrie despre „Cum ANI l-a scos basma curată pe adjunctul procurorului general, Ruslan Popov: Casa de milioane, trecută cu vederea, iar afacerea înregistrată pe numele părinților, lăsată Fiscului”. Inspectoratul de integritate a trecut la categoria venituri împrumuturile de zeci de mii de euro luate de la socri și a găsit relevantă justificarea lui Ruslan Popov că soacra l-a împrumutat după ce și-a vândut averea în Ucraina și a reușit să-și construiască o gospodărie și să-și asigure un trai decent lângă casa ginerului. Inspectorul Adrian Fetescu nu a solicitat explicații privind afacerea pomicolă și a frigiderului pentru fructe, construit într-un timp record, înregistrate pe numele tatălui lui Ruslan Popov, un pensionar care a dus un trai modest, lucrând întreaga viață ca muncitor de rând. Inspectorul de integritate a motivat că verificarea averii tatălui procurorului nu ține de competența sa, iar controlul provenienței banilor investiți în afacere ține de competența Inspectoratului Fiscal. (…) Anul trecut, Centrul de Investigații Jurnalistice a publicat o serie de anchete despre averea și presupusele afaceri camuflate ale lui Ruslan Popov. Reporterii au descris  afacerea din agricultură a procurorului, afacere înreghistrată pe numele tatălui său, un frigider pentru păstrarea fructelor, locuința și mașinile de lux. Ruslan Popov a fost reținut, sâmbătă, și plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că Popov este urmărit penal de Procuratura Anticorupție pentru îmbogățire ilicită.

 „Atât timp cât vom admite ca automobile de lux, de 50-70 de mii de euro, să fie înregistrate la valoarea de 10-15 mii de lei, responsabilitatea și rușinea este a autorităților de stat pentru că acceptă acest fals vădit”, afirmă judecătorul Ion Chirtoacă, într-un interviu pentru MoldovaCurata.md, pe marginea noilor modificări la legea ANI, care prevăd inclusiv declararea bunurilor la valoarea lor reală. Potrivit judecătorului, „această lege, ca să fie eficientă, ar trebui ca și alte instituții ale statului să-și revizuiască legislația”. În ceea ce privește integritatea sistemului de justiție, magistratul consideră că „CSM nu a reușit în această perioadă să intervină chirurgical, așa cum fac medicii pentru a slava viața unui om, uneori, intervin și extirpă un organ. Adică, să fie scoase din sistem persoanele care dăunează. Imaginea justiției în societate se face în baza a 30-40 de dosare care sunt mediatizate. Dar ele nu reprezintă nici a mia parte din dosarele care se examinează în instanțele de judecată naționale. În jur de 300 de mii de dosare se examinează anual, pe toate categoriile de litigii. Pentru câteva dosare de rezonanță, are de pătimit întreg sistemul judecătoresc. Eu consider că mulți judecători nu se simt confortabil în această situație. Și trebuie să înțelegem că evaluarea extraordinară a judecătorilor se va solda cu faptul că anumite persoane vor trebui să elibereze aceste funcții”.  

Iar Ziarul de Gardă relatează „Cum o profesoară de chimie și fizică a adus la Ungheni fotbalul pentru fete”. E profesoară de chimie și fizică la LT „Mihai Eminescu” din Ungheni, activează de 18 ani în domeniul educației și… a adus fotbalul pentru fete la instituția unde predă. Spune că a încercat din primii ani să se apropie de copii, cu scopul de a înțelege ce le-ar fi interesant să audă la ore. A participat la diverse instruiri, este voluntară în cadrul mai multor proiecte și încearcă să implice și elevii în cât mai multe inițiative educaționale. Veronica Rotari își educă multilateral elevii, în timp ce ea însăși urmează un Master în chimie contemporană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău