”E oare de ajuns să fie interzise posturile rusești pentru a lupta cu reprezentările lumii ruse și cum e posibil ca moldovenii să scape de reprezentările prin care ei sunt încătușați în lumea rusă?” se întreabă în continuare editorialistul. 

” În primul rând, și asta pare să se fi fost făcut deja, să fie interzise sursele media care propagă reprezentările rusești despre lume. Putem vedea pe exemplul Ucrainei. Din 2014, de când s-a curățat spațiul mediatic din Ucraina ca reacție la ocuparea Crimeii și a regiunii Donbas de către Rusia, chiar și regiunile rusofone din est s-au emancipat și nu mai sunt receptive la minciunile rusești. Din considerente de securitate națională, era nevoie demult de a curăța spațiul mediatic din Moldova. În Canada, ca și în UE, posturile rusești „Russia Today” si „Sputnik” au fost interzise de îndată ce s-a înțeles că acestea afectează securitatea națională și nu a pus nimeni problema libertății cuvântului. În sfârșit, aceste posturi au fost interzise și în Moldova. Sper să dea rezultate, însă aceste rezultate nu pot fi decât pe termen mediu și lung. Asta pentru că reprezentările nu dispar așa de ușor. Ele au capacitatea să se reproducă.”  Citiți întregul editorial, în care profesorul Lilian Negură explică de ce oamenii care trăiesc în lumea rusă sunt așa de agresivi la argumentele noastre, de ce e nevoie de explicat cu răbdare ce se întâmplă cu adevărat și cum putem scăpa de lumea rusă, în Ziarul de Gardă.

 ”Dudoglo dansează Lacul lebedelor” este titlul unui editorial publicat de Ziarul Național.

”Nicolai Dudoglo, fost primar al Comratului, mare prieten cu Plahotniuc și fost membru al partidului cel mai democrat, se antrenează să danseze, alături de alți candidați, la postul de bașcan autonom, Lacul lebedelor, care, cred găgăuzii superstițioși, poate reînvia cadavrele imperiale. Cine va dansa cel mai bine pe muzica europeană, tolerantă a lui Ceaikovski, acela va cuceri inimile găgăuzilor, după Irina Vlah, crede Dudoglo.  Și fiindcă Irina Vlah a câștigat alegerile precedente înfășurată în tricolorul rus cu panglica colorado la piept, el merge și mai departe, încleindu-și pe frunte, în timpul dansului, abțibildul Z.”

 Între timp, Dodon a dezmințit că i-a îndemnat pe găgăuzi să aștepte armata rusă, spunând că „ai noștri sunt aproape”, se mai menționează în articol.

 ,,Prin „ai noștri” eu m-am referit la deputații socialiști", se jură Dodon ca un cățeluș creț. Acum stau și mă gândesc: unde se află deputații socialiști de nu au reușit într-o săptămână să ajungă la Comrat. Nu cumva la Moscova? Și ce le-ar putea aduce suplimentar găgăuzilor deputații socialiști, ca să merite să fie așteptați ca tancurile rusești? Problema lui Dodon e că se crede tare șmecher, dar e prea voluminos ca să se ascundă după deget” concluzionează autorul.

”Doi oameni care nu s-au văzut vreodată, dar a căror soartă a ajuns interdependentă, au ajuns vineri acasă după 3, respectiv 2.5 ani de detenție” scrie Initiative for Peace, (I4P) per canalul de telegram.

”Milițianul Andrei Samonii a fost reținut în ianuarie 2020 și ulterior condamnat la 15 ani pentru răpire de persoane și tortură.

Adrian Glijin a fost reținut de forțele regiunii transnistrene în octombrie 2020 și ulterior condamnat la 13 ani pentru „trădare de patrie”, în realitate pentru a fi schimbat pe Andrei Samonii. Curtea de apel a examinat dosarul Samonii timp de 2.5 ani și a anunțat sentința în ziua în care a fost eliberat Glijin. Orice coincidențe sunt întâmplătoare” se arată în articol.

”Moral este greu să condamni acest troc, deoarece eliberarea unui ostatic cum era Glijin este o acțiune firească, umană și legală. Totuși nu doar cazul Samonii a constituit un precedent pentru regimul de la Tiraspol. În continuare, ei vor ști că răpirea oamenilor este un instrument eficient în negocieri cu autoritățile constituționale.

Când se iau ostatici pentru a cere eliberarea deținuților condamnați, opțiuni sunt doar două. Fie respingi „târguiala” și atunci Adrian Glijin rămâne după gratii în stânga Nistrului fără alta vină, decât cea de a se fi născut în Moldova, în stânga Nistrului. Fie accepți, și atunci istoria se termină cu happy-end, până la următorul ostatic care va fi închis când băieții de la Tiraspol vor mai vrea ceva de la noi”  se mai menționează în opiniile publicate de Initiative for Peace.