„Chișinăul îi vrea pe lista de sancțiuni a UE pe Plahotniuc, Șor și „încă trei indivizi” care se află în Marea Britanie” (Revista presei)
-
23 Martie 2023 09:45
„Chișinăul îi vrea pe lista de sancțiuni a UE pe Plahotniuc, Șor și „încă trei indivizi” care se află în Marea Britanie”, titrează Europa Liberă. Autoritățile de la Chișinău solicită partenerilor din Uniunea Europeană să impună sancțiuni împotriva a patru-cinci fugari de justiția moldovenească, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru Europa Liberă. Este vorba de cei doi oligarhi moldoveni sancționați de guvernele SUA și al Marii Britaniei, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, dar și de alte câteva persoane care se află în Marea Britanie. Grosu nu a dat nume, dar se știe că cel puțin trei politicieni sau oameni de afaceri din R. Moldova se ascund în Marea Britanie, fiind în căutare națională sau internațională: omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul secretar general al Partidului Democrat, Constantin Botnari, și fostul șef-adjunct al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, care este și liderul Partidului „Acasă Construim Europa” (PACE) – formațiune care participă la protestele antiguvernamentale ale Partidului Șor.
La începutul săptămânii, miniștrii de Externe ai României, Estoniei și Franței au propus să fie creat un mecanism de sancționare a „aliaților Kremlinului” din R. Moldova. Anterior, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a explicat, într-un interviu la Europa Liberă, că UE nu are, deocamdată, un mecanism prin care să impună sancțiuni la solicitarea unor state care nu fac parte din blocul comunitar și că o astfel de decizie trebuie să fie luată de toate țările membre.
„UE face front comun cu Republica Moldova împotriva oligarhilor fugari Ilan Șor și Vlad Plahotniuc”, scrie și portalul Anticorupție. Sancțiunile pentru oligarhii moldoveni fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, reforma justiției moldovenești și oferirea asistenței financiare Republicii Moldova sunt subiectele principale ce urmează a fi discutate la cea de-a 13-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a comunicat că Parlamentul European urmărește atent situația din Republica Moldova și UE este conștientă că riscurile de securitate pentru Republica Moldova sunt valabile și pentru statele membre ale UE. El a spus că oamenii care au fost parte ai corupție active, a spălării de bani, care au servit interesele Rusiei și au încercat să slăbească statul moldovean și încearcă acum să provoace destabilizări în țară - aceștia „sunt un risc pentru populația Republicii Moldova și prezintă risc pentru Uniunea Europeană și trebuie să acționați de Uniunea Europeană”.
Reprezentanții Rusiei la OSCE și în procesul reglementării transnistrene au venit în Republica Moldova, scrie portalul Zona de Securitate. Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, ambasadorul Alexandr Lukașevici, și cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, ambasadorul Vitalii Treapițîn. Chișinăul a evocat necesitatea evitării focarelor de tensiune inutile, edificării unei ambianțe de securitate și de previzibilitate, renunțării la declarații ce răspândesc incertitudine și panică în opinia publică. Tiraspolul trebuie să accepte un dialog constructiv, menit să conducă la reintegrarea țării, la soluționarea problemelor economice și sociale ale cetățenilor și la restaurarea statului de drept în stânga Nistrului. Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a reiterat faptul că, în contextul în care activitatea formatului de negocieri ,,5+2” se află într-un impas prelungit ca urmare a războiului din Ucraina, se menține interacțiunea în platforma de dialog a reprezentanților politici, a grupurilor de lucru sectoriale și a Comisiei Unificate de Control, în cadrul cărora Tiraspolul politizează majoritatea problemelor și nu contribuie la depășirea acestora din perspectiva intereselor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și a eliminării barierelor artificiale.
În noua ediție a Ziarului de Gardă, la rubrica ANCHETĂ, veți putea citi cum reporterii ZDG s-au infiltrat în mai multe grupuri pe o rețea de mesagerie, în care se negociază participarea studenților la acțiunile de protest și remunerarea acestora, iar într-un final, au participat la acțiunea organizată 12 martie, la Chișinău.
Tot în Ziarul de Gardă citiți despre Adunarea Generală a Judecătorilor și judecătorii care au început să vorbească: „Cei care intră în luptă cu justiția, trebuie să fie pregătiți să țină piept acestei lupte”.