„Divorț” sau șantaj? Este gata Rusia să se lase de Basarabia? (Ziarul de Gardă)

  • 21 Noiembrie 2013 09:24
„Divorț” sau șantaj? Este gata Rusia să se lase de Basarabia? (Ziarul de Gardă)

REVISTA PRESEI DIN 21 NOIEMBRIE

Protestul anti-Maia Sandu al liceenilor a fost organizat de comuniști, susține Ziarul Național, care a identificat mai multe elemente care indică asupra acestui fapt. Astfel, megafoanele cu care erau „înarmați” elevii seamănă izbitor de mult cu cele ale comuniștilor, iar printre participanții la mitingul liceenilor se regăsesc și unii membri ai PCRM, potrivit publicației.

Publicistul Petru Bogatu remarcă în Ziarul Național predicția unui cunoscut cercetător de la Institutul Peterson pentru Economie Mondială, Anders Aslund, care afirmă că Rusia ar putea recunoaște Transnistria ca stat independent, așa cum a făcut-o cu teritoriile georgiene Abhazia și Osetia de Sud în 2008. În cadrul audierilor de joia trecută din Senatul SUA, economistul a avertizat că, pe lângă o eventuală recunoaștere a independenței regiunii separatiste, Kremlinul ar putea să-și întețească hărțuirea economică necruțătoare a malului drept al Nistrului pentru a-l falimenta. Arătându-se îngrijorat de presiunile pe care le pune Moscova pe Chișinău, el a îndemnat Casa Albă să creeze un Consiliu de parteneriat strategic cu Republica Moldova asemenea celor din Ucraina și Georgia. Potrivit lui Petru Bogatu, temerile sale sunt pe deplin justificate. Astăzi Rusia e mai aproape ca oricând de o posibilă recunoaștere a autoproclamatei republici nistrene, din cauza pierderii influenței în Ucraina și R. Moldova.

„Divorț” sau șantaj? Este gata Rusia să se lase de Basarabia? - o întrebare la care caută răspuns și Ziarul de Gardă, făcând referire la amenințări de „divorț civilizat ” de regiunea transnistreană, în contextul Summit-ului de la Vilnius. Potrivit experților, un „divorț civilizat”, după cum pretinde Șevciuk, nu se poate întâmpla fără acordul Chișinăului, iar desprinderea abuzivă a Transnistriei, ar fi o catastrofă pentru aceasta, care nu are o frontieră directă cu Rusia. Moscova înțelege că ceea ce și-a permis în Georgia în 2008 nu o poate face în R. Moldova în 2013 și caută soluții noi, de genul „divorțului civilizat”, care e, de fapt, „modelul Kaliningrad”. Numai că pentru acest gen de „divorț” trebuie să existe acordul Chișinăului, citim în Ziarul de Gardă.

După Summitul de la Vilnius vânzările vinificatorilor moldoveni în UE vor fi majorate, titrează Timpul. Anularea cotelor la importul vinului în Uniunea Europeană le va permite vinificatorilor să majoreze timp de câțiva ani volumul vânzărilor în UE”, consideră directorul general al grupului de companii „Purcari & Bostavan Wineries”, șeful Ghildei Vinurilor Moldovenești, Victor Bostan.

Mai aproape de UE, cu sau fără Ucraina, titrează Adevărul. Aflat în vizită la Chișinău, șeful Unității pentru Parteneriatul Estic din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Dirk Schuebel, s-a arătat convins că Republica Moldova va parafa, la Summit-ul de la Vilnius, Acordul de Asociere la UE, indiferent de evoluțiile din Ucraina.

În seria de articole despre crimele comunismului în Basarabia, Adevărul relevă un document strict secret din arhiva Ministerului de Interne, care arată că, în timpul masacrului din 1944 a prizonierilor din Bălți, în 71 de gropi comune au fost aruncați 2.361 de militari germani și români, uciși de sovietici.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău