Intervenție de urgență: Pompierii au prevenit o explozie în Dondușeni după evacuarea a patru butelii de gaz dintr-o casă cuprinsă de flăcări

  • 24 Noiembrie 2025 10:30
Intervenție de urgență: Pompierii au prevenit o explozie în Dondușeni după evacuarea a patru butelii de gaz dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Pompierii din nordul R. Moldova au prevenit o explozie evacuând din interiorul unei locuințe patru butelii de gaz

În noaptea zilei de 23 noiembrie pompierii au fost alertați despre producerea unui incendiu într-o casă de locuit din localitatea Cernoleuca, raionul Dondușeni. Potrivit informațiilor înregistrate, flăcările au cuprins în totalitate o casă de locuit cu un nivel și o anexă.
 
„Pentru lichidarea incendiului, la fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori. Datorită intervenției prompte, salvatorii au reușit evacuarea în siguranță a patru butelii cu gaz lichefiat din interiorul locuinței, prevenind astfel o posibilă explozie. Focul a distrus în totalitate casa cu suprafața de 72 m² și o anexă de 24 m². Incendiul a fost localizat la ora 00:23 și complet lichidat la ora 01:55. În timpul stingerii focului, proprietarul gospodăriei, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a suferit o combustie la palma unei mâini, însă acesta a refuzat îngrijirile medicale”, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
 
 
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 24 de situații de risc.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
29,96
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:2,02 m/s
Tue
28
Wed
26
Thu
26
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău