Peste 150 de mii de persoane au participat la Ziua Națională a Vinului din acest an
-
10 Octombrie 11:53
Ziua Națională a Vinului din acest an a fost una memorabilă, stabilind noi recorduri. Astfel, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a devenit un veritabil oraș al vinului, în cele două zile ale evenimentului, adunând pe aceeași platformă peste 150 de mii de vizitatori care au celebrat „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”, transmite Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).
Potrivit unui comunicat la Oficiului Național al Viei și Vinului, toate vinăriile din țară care au organizat evenimente dedicate au atras peste 25 de mii de turiști. „Ziua Națională a Vinului s-a desfășurat sub sloganul „Vinul nostru uimitor de bun” și a adus în prim-plan produsul mândriei naționale, care ne duce faima în întreaga lume. Evenimentul a reconfirmat statutul țării ca destinație de top pentru iubitorii de vin, punând în valoare tradițiile milenare în vinficație”.
Peste 150 de mii de vizitatori au participat la evenimentul din centrul capitalei, bucurându-se de Vinul Moldovei și un program artistic divers. Totodată, peste 36 de mii de sticle de vin au fost oferite pentru degustare, în timp ce vânzările de vin au depășit pragul de 120 de mii de sticle.
„În baza Carnetului Degustătorului, disponibil în acest an și în format digital, au fost efectuate 323 degustări, dintre care 18.794 de vin alb, 15.903 de vin roșu, 5.938 de vin rosé, 8.107 de spumant și 1.581 de divin. Această ediție a marcat o diversitate impresionantă a ofertei vitivinicole locale și a evidențiat preferințele variate ale consumatorilor”, menționează reprezentanții de la ONVV.
La Ziua Națională a Vinului au luat parte vizitatori și jurnaliști internaționali din întreaga lume, cu participanți din țări precum România, SUA, Republica Cehă, Polonia, Suedia, Ucraina, Republica Belarus, Letonia, Turcia, Italia, Franța, Elveția, China, Africa de Sud, Irlanda, Marea Britanie, Insulele Caraibe, India, Japonia etc.
De asemenea, peste 25 000 de turiștiau vizitat cramele din țară, bucurându-se de tururi ghidate și degustări speciale, iar în cadrul evenimentului, 8 vinării au organizat evenimente speciale și au pus la dispoziție transport direct din PMAN.
Școala Vinului a fost absolvită de 250 de participanți, care și-au aprofundat cunoștințele despre Vinul Moldovei, iar aproximativ 800 de etiloteste și materiale educative privind consumul moderat de alcool au fost distribuite, conform recomandărilor OMS.
Ziua Națională a Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF – Ukraine-Moldova American Enterprise Fund). Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova.