Zeci de intervenții ale salvatorilor, după formarea ghețușului pe drumurile din R. Moldova. Liliana Pușcașu: „Prudență maximă, respectăm regimul de viteză”
-
09 Ianuarie 13:57
Pompierii și salvatorii au fost solicitați în ultimele 24 de ore pentru a interveni în zeci de situații de urgență cauzate de ninsorile din după-amiaza zilei de ieri. Cele mai multe din cele 88 de solicitări parvenite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au vizat deblocarea vehiculelor, inclusiv a două ambulanțe aflate în misiune, transmite Radio Chișinău.
Responsabilii de la IGSU au declarat pentru Radio Chișinău că intervenții au avut loc în special în raioane din centrul și nordul țării, iar victime nu au fost înregistrate.
Cele mai multe solicitări, 33 la număr, au vizat lucrări de tractare și deblocare a mijloacelor de transport blocate pe trasee din cauza condițiilor de iarnă pe carosabil. Situații care au necesitat răspuns prioritar au fost înregistrate atunci când salvatorii au fost nevoiți să deblocheze două ambulanțe aflate în misiune, una care se deplasa spre un pacient și alta care transporta deja un pacient, a declarat ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.
„Nicio persoană nu a avut de suferit”, spune Liliana Pușcașu.
Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să respecte regimul de viteză și să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, a menționat ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.
„În caz de situații de risc, persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112. Este foarte important ca cetățenii, conducătorii auto, înainte de a porni la drum să știe despre prognoza meteo, să se asigure că drumul pe care pornesc nu este un drum dificil în condiții de iarnă, mai mult ca atât bateria telefonului trebuie să fie permanent încărcată, în așa fel ca să poată avea legătura cu serviciile de urgență. De asemenea, prudență maximă, respectăm regimul de viteză și este important să avem anvelope de iarnă la autovehicule”, transmite Liliana Pușcașu.
Autoritățile continuă În localitatea Hăsnășenii Mari din raionul Drochia salvatorii au avut misiunea de a debloca o ambulanță care se deplasa spre pacient și a derapat de pe drum din cauza ghețușului.
O altă ambulanță cu pacient a fost tractată de angajații IGSU în localitatea Susleni, raionul Orhei, iar la Ialoveni mai multe unități de transport, dintre care două autobuze, un camion și patru autovehicule au avut nevoie de suport pentru a-și continua drumul. La Drochia, localitatea Nicoreni, salvatorii au deblocat 10 automobile, iar alte 3 autovehicule au fost tractate în localitatea Zăicani, raionul Râșcani. Intervenții similare au avut loc în raioanele Glodeni, Sângerei, Ocnița, Edineț și municipiul Chișinău. În urma situațiilor de risc misiunile de supraveghere pe traseele din țară și recomandă cetățenilor responsabilitate maximă.

