Peste 25,8 milioane de lei au fost direcționați către organizații non-profit și entități religioase prin Legea 2%, în 2026

  • 03 Iulie 10:25
Peste 25,8 milioane de lei au fost direcționați către organizații non-profit și entități religioase prin Legea 2%, în 2026

Peste 25,8 milioane de lei au fost direcționați în anul 2026 către organizații necomerciale sau entități religioase, în cadrul mecanismului desemnării procentuale, cunoscut și sub denumirea de „Legea 2%”. Acesta presupune că persoanele fizice pot redirecționa 2% din impozitul pe venit pentru a susține activitatea entităților enunțate, transmite MOLPRES.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, anul 2026 a marcat al zecelea an consecutiv în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut posibilitatea să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către organizații necomerciale sau entități religioase. Numărul beneficiarilor este de 1218 de entități.

Mecanismul desemnării procentuale a fost implementat în anul 2016, și pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2017. Astfel, persoanele fizice rezidente pot participa la gestionarea banului public, direcționând 2% din impozitul lor pe venit către organizațiile necomerciale.

Mecanismul dat este valabil pentru contribuabilii persoane fizice rezidente, care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare și achită integral și în termen impozitul pe venit pentru perioada fiscală pentru care s-a făcut desemnarea. Desemnarea se realizează prin depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit, depusă în termenul stabilit de legislație (30 aprilie).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora exactă, Știri
Meteo Chișinău
21,07
Ploaie ușoară
Umiditate:79 %
Vint:2,44 m/s
Wed
19
Thu
20
Fri
21
Sat
21
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău