ZdG/Petru Grozavu: Parlamentarele anticipate au fost mai mult decât o rocadă electorală (Revista presei)
-
17 Iulie 2021 11:28
Revista presei - 17 iulie 2021.
„Parlamentarele anticipate au fost mai mult decât o rocadă electorală, scrie Petru Grozavu în ZIARUL DE GARDĂ. Deși s-ar putea să pară prea tare spus, ceea ce s-a produs, în consecință, este o revoluție. Crucială, mare, mică, galbenă, de catifea – asta contează mai puțin. Contează că s-a întâmplat. Și că va avea (să sperăm) continuitate… Stânga, prin hoția de la guvernare, s-a compromis total: lumea s-a săturat să accepte mizeria și sărăcia, să fie tratată cu îngăduință doar între campaniile electorale, să fie hrănită cu lozinci care au secătuit-o de puteri, speranță și de elementarul confort omenesc de viață, mințită cu magazine sociale și cumpărată cu 200 de lei la alegeri. Cât putea să mai dureze? Oamenii aveau nevoie de o alternativă și și-au legat speranțele de PAS. Și în 2020, la prezidențiale, și la recentele parlamentare. Bonusul electoral, care i-a fost acordat, este enorm pentru un partid care e abia la al doilea scrutin parlamentar și care nu a fost (cu excepția câtorva luni) la guvernare. Va rezista? PAS are de realizat un program extrem de încărcat, cu toate angajamentele ce-i revin din cele două campanii electorale – prezidențială și parlamentară: pensii, salarii, indemnizații, drumuri, investiții străine, relansare economică, reforme în toate domeniile și, prioritar și cel mai complicat, în justiție, lupta cu corupția, eradicarea hoției și banditismului de stat, curățenie în instituțiile publice, modernizarea R. Moldova… Așteptările sunt mari. Iar cea mai mare dificultate pentru PAS va fi nu faptul că așteptările sunt mari, ci că problemele sunt atât foarte multe, cât și foarte mari. Dar nimic nu este imposibil. La start și înainte, PAS! E foarte important să nu dezamăgiți pe nimeni”, scrie ZIARUL DE GARDĂ.
Iar editorialistul Nicolae Negru de la ZIARUL NAȚIONAL își exprimă speranța că „Maia Sandu s-a imunizat contra virusului lingușelii și idolatriei care bântuie pe plaiul mioritic”, deoarece „dacă vom consuma tot entuziasmul și energia pe laude, nu vom ajunge departe. Sigur, Maia Sandu posedă niște calități, pe care nu intenționăm să i le negăm. Dar principalele mai urmează să le manifeste. În urma alegerilor din 11 iulie, șansele de efectuare a unor reforme radicale (în justiție, în primul rând) sunt într-adevăr mai mari, decât după prima îndepărtare a forțelor proruse de la putere, în 2009. Maia Sandu are de luat niște decizii serioase, care nu suferă amânare, dar nici să fie concepute în pripă, sub imperiul aclamațiilor, sub averse de elogii și ode, în vacarmul surlelor și trâmbițelor de pe ambele maluri ale Prutului, nu ar fi bine. Așteptările sunt mai mari ca niciodată. E nevoie de schimbări complexe, profunde, dureroase (cum ar fi reforma administrativ-teritorială), care nu dau rezultate imediate, de aceea nu i se face un serviciu nici ei, nici PAS-ului dacă le creăm cetățenilor impresia că totul se va rezolva foarte ușor, în doi timpi și trei mișcări, că mâine „mămuca națiunii” va pune economia pe roate și vor curge râuri de lapte între maluri de ciocolată și ni se va face dreptate la toți. Ca în Elveția”, scrie Nicolae Negru.
În GAZETA DE CHIȘINĂU, Mircea V. Ciobanu propune „o imediată ofensivă, pe toate căile diplomatice, guvernamentale, parlamentare, prezidențiale în direcția Bruxelles-lui. Cu o solicitare ultimativă: ne-am cucerit dreptul să fim în Europa! Votul din 11 iulie demonstrează cu prisosință doleanța oamenilor acestui pământ. Precizez: nu e vorba de sprijinul de bună vecinătate al UE, în condițiile îndeplinirii angajamentelor și efectuării reformelor. E despre sprijinul imediat, fie și gradual, al demnitarilor UE pentru aspirațiile europene ale moldovenilor (în paralel cu desfășurarea fermă a reformelor). Asta ar fi sarcina esențială a noii direcții, nu pulverizarea banilor pentru programe populist-socialiste”.