ZdG: Cine l-a propus pe Valeriu Meșca la șefia Apă-Canal Chișinău (Revista presei)
-
23 Mai 2018 09:37
Revista presei din 23 mai 2018.
Cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Chișinău va avea loc pe 3 iunie curent, după două zile de vacanță prelungită, „exact cel mai prost lucru pentru un scrutin în ajunul verii”, susține directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu. Într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, el vorbește despre voturile pentru Silvia Radu - către ce candidat vor migra și despre faptul că bătălia se va da pentru mobilizarea cât mai multor activiști electorali înaintea celui de-al II-lea tur de scrutin”.
„Turul doi de alegeri la Chișinău ar putea să fie o nouă replică seismică pentru sistem, susțin experții citați de IPN. Dacă va câștiga Ion Ceban, atunci sistemul cumva se va menține chiar dacă deja s-a produs o fisură la bază, iar dacă va câștiga candidatul PPDA, Andrei Năstase, iar șanse sunt reale în acest sens, atunci lucrurile pentru sistem devin foarte periculoase. Totodată, comentatorul politic Anatol Țăranu atenționează că dacă în turul doi nu se va reuși majorarea ratei de participare la vot peste 45%, atunci partida europeană ar putea fi în pierdere”.
„Într-adevăr, șansa cuceririi Chișinăului e una unică, și nu se poate realiza decât prin fuziunea forțelor dreptei pro-europene, pro-românești și unioniste, scrie și Iulian Chifu într-un articol preluat de Adevărul. Potrivit autorului, Andrei Năstase, nu trebuie să cadă în capcana autosuficienței și megalomaniei unui rezultat major, de impact, dar nesperat și nescontat, cu posibilitatea de a nu se repeta în două săptămâni, ci să rămână în limitele unei campanii de jucător umil față de electoratul care l-a adus aici și pregătit să-l servească”.
„Parteneriatul cu UE îl face pe Năstase favorit în cursa pentru Chișinău, alt comentariu preluat de Adevărul. Oricât am încerca să ne ascundem de geopolitică, această ramâne un element indispensabil al vieții noastre cotidiene, inclusiv la nivel local. UE conduce detașat la capitolul cel mai mare partener de dezvoltare al Republicii Moldova. Municipiul Chișinău, au beneficiat enorm de pe urma generozității Uniunii Europene și a instituțiilor afiliate, asistența însumînd aproape 2 mlr Euro. Chisinăul a beneficiat de reabilitarea drumurilor magistrale ce unesc capitala de restul țării, dar și de reconstrucția unor străzi importante din oraș (Negruzzi, Ștefan cel Mare etc.) Granturile și creditele preferențiale din partea înstituțiilor Europene (BERD, BEI) au permis reînoirea transportului public din capitală, reabilitarea stației de epurare, îmbunătățirea calității apei potabile și serviciilor oferite de S.A. Apă-Canal. În același timp, Rusia a continuat să alimenteze separatismul transnistrean… Deși Ion Ceban se lauda pe vremuri că ”Partidul Socialiștilor este singurul partid în care are încredere Federația Rusă,” odată ajuns candidat la Primăria Chișinău, Ceban bate apa în piuă când vine vorba de acoperirea financiară a promisiunilor sale electorale. El nu pomenește de Rusia, pentru că Kremlinul nu are bani pentru propriile nevoi sociale”.
„Politica de Facebook” făcută de Dodon, la braț cu Iv Ceban, are și ea limitele ei. Iluzionismul politic cu poze de week-end cu familia nu ține loc de bunăstare pentru cetățeni. Iar bunăstările lui Dodon și Iv Ceban se regăsesc numai în paginile ziarelor de investigații, ca fiind nedeclarate”, comentează Evenimentul Zilei.
Ziarul de Gardă relevă „Cine l-a propus pe Valeriu Meșca la șefia Apă-Canal Chișinău. Valeriu Meșca a ajuns ieri director la întreprinderea municipală „Apă-Canal Chișinău”(ACC) după ce, în ședința Adunării Generale a acționarilor întreprinderii, a fost propus la această funcție de către șeful Direcției Asistență Juridică a Primăriei Valeriu Bogdan. El susține că decizia privind candidatura care urma să preia funcția de director a fost coordonată „cu factori de decizie ai autorității publice locale”. În timp ce directoarea Veronica Herța a scris pe Facebook că pleacă din proprie inițiativă pentru că nu se ține de funcții și că demnitatea este mai presus de orice, fără a oferi însă detalii, ex-edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, afirmă că motivul plecării sunt amenințările din partea conducerii PDM”.
„Manualele din școlile noastre – o pată neagră pe învățământul autohton, titrează Timpul. Chiar și autorii acestor cărți le dau dreptate elevilor și părinților care spun că le este greu să înțeleagă unele sarcini și probleme...Temele pentru acasă ale elevilor din R. Moldova reprezintă deseori coșmaruri chiar și pentru părinți. Sarcini formulate neclar, cuvinte arhaice, un aspect estetic searbăd și teme neinteresante – cam așa este perceput conținutul manualelor școlare atât de cei mici, cât și de adulți. Culmea e că, până și autorii acestor cărți consideră că materialele, din care învață elevii moldoveni, ar trebui să fie înlocuite. De cealaltă parte, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării promite că anul viitor școlarii vor primi manuale nou-nouțe”, citim în Timpul.