Premierul român Marcel Ciolacu: „Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat!”

  • 04 Martie 18:51
Premierul român Marcel Ciolacu: „Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat!”

„Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu”, la fel cum „nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu”, a scris premierul României, Marcel Ciolacu, într-o postare pe rețelele de socializare, ca o reacție la declarațiile nefondate de astăzi, 4 martie, ale Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR), potrivit cărora decizia parchetului român de a formula acuzații împotriva lui Călin Georgescu „este susținută de conducerea UE”.

Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat!

Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu.

Rusia nu poate fi un model de bune practici de democrație. Rusia este o țară în care opozanții politici sunt torturați, aruncați în închisori sau omorâți. Pe scurt: în Rusia, drepturile omului și democrație sunt o glumă proastă!

Dincolo de retorica politică, românii au ocazia să înțeleagă în mod direct cine sunt forțele care încearcă să submineze parcursul european și euro-atlantic al României”, a scris Marcel Ciolacu.

Declarațiile premierului român vin în contextul în care Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a susținut într-un comunicat de presă, emis astăzi, 4 martie, fără să prezinte nici o probă, că decizia parchetului român de a formula acuzații împotriva lui Călin Georgescu „este susținută de conducerea UE”.

Reamintim că una dintre acuzațiile procurorilor este că Georgescu a atentat la ordinea constituțională. Prin acest comunciat oficial al unei instituții de stat, Rusia sprijină oficial narativul campaniei lui Georgescu și al echipei lui Donald Trump împotriva UE.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:5,14 m/s
Wed
9
Thu
11
Fri
13
Sat
11
Sun
10
Arhivă Radio Chișinău