Vladimir Streinu (1902 - 1970)

A debutat ca poet, în 1921, în "Adevărul Literar și Artistic" dar a rămas în istoria literaturii române ca istoric și critic literar.

A fost, la fel ca și bunul său prieten Șerban Cioculescu, profesor de liceu la Găești și Pitești, până în 1938, când se stabilește definitiv în București. Va preda la Școala normală de băieți și apoi la Liceul Mihai Viteazul. La Găești, va scoate revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru.

Menirea criticului literar, în viziunea lui Vladimir Streinu, este să deslușească într-o poezie sau într-un roman "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrator cu care să consune", adică să surprindă unicitatea operei. Vladimir Streinu a fost, înainte de toate, un critic de poezie și a scris, de-a lungul activității sale, despre versurile lui Eminescu până la creațiile lirice ale celor mai tineri contemporani ai săi.

În anii 50, neavând niciun alt mijloc de subsistență, va presta munci necalificate precum paznic și ghid al muzeelor din parcul Herăstrău sau muncitor mozaicar. Pentru ca în 1959 Vladimir Streinu să fie implicat într-un proces politic și condamnat la 7 ani de detenție. Va fi eliberat dupa 3 ani și va mai trăi încă opt.

Poetul care se bucura cel mai mult de considerația lui Vladimir Streinu a fost Tudor Arghezi, a cărui creație a comentat-o adesea, începand cu volumul "Cuvinte potrivite".

La "Ascultă Vocea" de astăzi, Vladimir Streinu despre Tudor Arghezi.

Tags

Alte Noutati

Mircea Horia Simionescu (1928 - 2011)

Era născut în 1928, deodată cu Radioul (înaintea lui, de fapt) și nu rata niciun prilej, când venea în strada General Berthelot, la vreo înregistrare, să amintească acest lucru.

30 Noiembrie 2013 13:03

Harry Brauner (1908 - 1988)

S-a născut într-o familie cu mulți copii. Tatăl său era cherestegiu și practica spiritismul. A fost fratele celebrului pictor suprarealist Victor Brauner.

29 Noiembrie 2013 11:15

George Calboreanu (1896 - 1986)

A realizat legendara interpretare a personajului Ștefan cel Mare, din spectacolul „Apus de soare“, după piesa scrisă de Barbu Delavrancea în 1909 și pusă în scenă la Teatrul Național din București, sub direcția regizorului Sică Alexandrescu, în anul 1956.