Operatorii de gaze au termen de 10 zile să raporteze problemele la citirea contoarelor

  • 24 Noiembrie 12:45
Operatorii de gaze au termen de 10 zile să raporteze problemele la citirea contoarelor

Chișinău-Gaz și ceilalți operatori de gaze sunt obligați să prezinte în maximum 10 zile un raport privind citirea contoarelor la distanță și accesul consumatorilor. Raportul trebuie să conțină și măsurile aplicate, inclusiv relocarea contoarelor la limita de proprietate, transmite IPN.

Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Energiei, ca urmare a numeroaselor plângeri primite de la consumatori privind facturile la gaze pentru perioada august–octombrie.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a atras atenția că majoritatea sesizărilor semnalau date de consum exagerate, facturare estimativă și probleme legate de citirea contoarelor. Oficialul a subliniat că transparența și corectitudinea față de consumatori sunt prioritare, iar Ministerul nu va tolera încălcarea acestor principii.

Rapoartele vor fi prezentare Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

În cadrul ședinței s-a discutat și despre creșterea cu aproximativ 33% a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă într-o singură lună și dificultățile întâmpinate de cei care nu pot transmite online indicii contoarelor, fiind nevoiți să meargă fizic la ghișee.

S-a decis că toate facturile eronate trebuie corectate până la sfârșitul săptămânii, astfel încât să reflecte consumul real, eventualele plăți în avans și diferențele apărute. Energocom a anunțat că lucrează la îmbunătățirea softului de facturare, conform contractului în vigoare.

Ministerul Energiei a reiterat necesitatea implementării campaniilor de informare pentru consumatori și a respectării disciplinei contractuale. Cetățenii sunt încurajați să verifice indicii de pe contor și să solicite recalcularea facturilor în cazul unor neconcordanțe.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:3,6 m/s
Tue
7
Wed
12
Thu
11
Fri
9
Sat
7
Arhivă Radio Chișinău