VIDEO | Zelenski, mesaj la doi ani de la declanșarea invaziei rusești: Luptăm pentru ca Ucraina să fie independentă. Și vom câștiga!
-
24 Februarie 13:35
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a mulțumit ucrainenilor care, timp de doi ani, își apără țara în fața invadatorilor ruși. Simbolic, Zelenski și-a înregistrat mesajul de la aeroportul din Gostomel, acolo unde ar fi trebuit să înceapă „capturarea Kievului în trei zile” de către Rusia, transmite Radio Chișinău.
„Oameni nemaipomeniți ai unei țări nemaipomenite! Sunt incredibil de mândru pentru fiecare în parte! Îi admir pe toți! Cred în fiecare. Orice persoană rațională vrea ca războiul să se termine. Dar știu că niciunul dintre noi nu va permite ca țara noastră să dispară”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean și-a îndemnat compatrioții la optimism. Zelenski a evidențiat că doi ani de război înseamnă că Ucraina este cu doi ani mai aproape de victorie.
Totodată, a adaugat el, Ucraina trebuie să obțină condiții de pace echitabile, nu cele impuse de Kremlin.
„De aceea, subliniem mereu că războiul trebuie să se termine conform condițiilor impuse de noi. De aceea, lângă cuvântul «pace» sună mereu: «justă». De aceea, în istoria viitoare, cuvântul «Ucraina» va fi însoțit întotdeauna de «Independentă». Pentru asta luptăm. Și vom câștiga”, a mai spus Zelenski.
Citiți și:
- Se împlinesc doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Sinteza evenimentelor
- Doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Mesaje din partea oficialilor Republicii Moldova: Le suntem recunoscători ucrainenilor pentru curajul lor extraordinar!
- Luminița Odobescu: Resursele României rămân mobilizate în scopul sprijinirii Ucrainei și a Republicii Moldova în fața agresiunii și atacurilor hibride ale Rusiei