Producătorii agricoli îndeamnă cetățenii fie solidari și să consume mere și struguri autohtoni (VIDEO)

  • 01 Martie 2019 18:50
Producătorii agricoli îndeamnă cetățenii fie solidari și să consume mere și struguri autohtoni (VIDEO)

Fermierii din Moldova îndeamnă cetățenii să dea dovadă de solidaritate și să susțină producătorii autohtoni prin cumpărarea de struguri și mere locale în schimbul celor de import. Acest apel a fost lansat de tânăra agricultoare Diana Crudu într-un mesaj video pe facebook.

"Depozitele din Moldova sunt pline de mere și struguri. S-a creat o situație foarte gravă. Atât eu, cât și colegii mei producători de mere venim cu un mesaj către dumneavoastră: haideți în luna martie să dăm dovadă de solidaritate și să renunțăm la consumul de citrice scumpe și să consumăm strugurii și merele din Moldova", a spus tânăra, scrie agenția INFOTAG.

Diana Crudu a venit cu propunerea ca de 8 martie bărbații să cumpere femeilor mere și struguri, nu flori.

Potrivit ei, absolut toți agricultorii din țară se confruntă cu probleme din cauză că nu își pot vinde producția care s-a acumulat în depozite, deoarece "piața Ucrainei, Rusiei și a României este blocată, iar producătorii locali nu pot efectua exporturi".

"Oferiți-le tinerilor agricultori șansa de a dezvolta agricultura modernă în Moldova", a spus ea.

Potrivit asociațiilor de profil, în depozitele din Moldova se află aproximativ 8-10 mii tone de struguri. La sfârșitul lunii februarie, prețul en gros al strugurilor de masă în Moldova era de 4-7 lei/kg ($0,24-0,42/kg). În ceea ce privește merele, situația este și mai complicată, deoarece, potrivit secretarului general de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iurie Ușurelu, în frigiderele fermierilor și exportatorilor sunt depozitate aproximativ 100 mii tone de mere.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:3,6 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău