FOTO/AUDIO | Ion Mărgineanu, întâmpinat „împărătește” în Ștefan cel Mare, județul Neamț. „Să vă gândiți la neamul nostru și planificați ca această parte a României să fie parte a vieții voastre”
-
12 Noiembrie 2018 17:05
Profesorul Ion Mărgineanu, care a pornit pe jos spre Alba Iulia ca să ajungă acolo la 1 decembrie când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, a parcurs până acum aproape 200 de kilometri din cei aproape 500 pe care îi are de făcut până la destinație. După ce a trecut prin Mircești și Hanul Ancuței, astăzi traversează comuna Ștefan cel Mare, urmând ca mâine să ajungă la Piatra Neamț. Pe drum călătorul vorbește cu oamenii pe care îi întâlnește și le spune tuturor ca basarabenii sunt pentru Unire.
Ion Mărgineanu, profesorul care a inspirat și a unit în aceste zile națiunea românească și care este protagonistul unei drumeții simbolice, având dorința de a ajunge la 1 Decembrie la Alba Iulia pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire a ajuns în această dimineață în comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, iar acum se află în incinta Primăriei unde a fost întâmpinat de primarul Sorin Ouatu.
Acesta a vorbit despre impresiile și emoțiile pe care le-a avut după ce l-a cunoscut pe Ion Mărgineanu. „Astăzi am avut o mare surpriză, să primim delegația din R. Moldova în frunte cu Ion Mărgineanu, care ne-a făcut o foarte mare bucurie prin faptul că ne-a vizitat comuna, că a ajuns în treacăt și în Ștefan cel Mare. Și nu i-am dat drumul, și-l ținem prizonier aici, la Primăria Ștefan cel Mare, unde împreună cu colegii ne bucurăm foarte mult și ne povestim trăirile pe care le-am avut și le avem. Noi am fost în R. Moldova, suntem înfrățiți cu comuna Geamăna din raionul Anenii Noi și suntem foarte bucuroși să-l primim cu inima deschisă pe Ion Mărgineanu, care ne-a surprins și ne-a uimit prin curajul pe care-l are. Merge pe jos atâția kilometri pentru a-și duce un gând și o dorință la îndeplinire, aceea de a sărbători împreună cu românii din România Marea Unire”, a menționat Sorin Ouatu.
La rândul său, Ion Mărgineanu a amintit despre faptul că a vorbit zilele trecute despre impresiile frumoase avute în cadrul călătoriei. „Sunt deosebit de impresionat de felul cum oamenii ni se adresează, cum vorbesc, cum ne primesc. Nici n-am visat să ajungem la primărie. De unde și până unde, primarul a aflat că suntem pe acest teritoriu, ne-a ieșit înainte și ne-a făcut o primire împărătească. Vă îndemn să vă gândiți la neamul nostru, la frumusețile care sunt alături de dumneavoastră și planificați ca această parte a României să fie parte a vieții voastre”, a subliniat profesorul.
Menționăm că Ion Mărgineanu a parcurs ieri 20 de kilometri. Profesorul Ion Mărgineanu, fost deputat în primul Parlament, a pornit pe 1 noiembrie, pe jos, din Bălți spre Alba Iulia, pentru a spune tuturor că basarabenii își doresc Unirea.