Veridica.ro | „Mitropolia Moldovei și jocurile Moscovei la Chișinău” (Revista presei)
-
21 Octombrie 2021 09:34
„Cronica unei retrageri anunțate: plecarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM” – titrează Adevărul, publicând un editorial semnat de analistul de la București, Iulian Chifu.
„Igor Dodon nu mai avea viitor în Republica Moldova. Înfrângerile sale dureroase la prezidențiale și la generale, pe banii Rusiei, dar și postura sa ostentativ pro-rusă a încheiat cariera politică a fostului Președinte al Republicii Moldova. Problema majoră este înfrângerea și lipsa de apetit a Rusiei lui Putin pentru perdanți. Oricât de umili ar fi ei, oricât de ascultători sau de obedienți. Iar Igor Dodon a bătut toate recordurile, find principalul purtător de mesaj al războiului informațional rus în Republica Moldova, poziție din care nu a abdicat nici cu ocazia conferinței de presă de despărțire. Dar, și mai important este faptul că Dodon a dărâmat un mit: faptul că dacă asculți și servești Moscova, vei putea să-ți rezolvi problemele statului tău. (…) Anunțul lui Dodon mai are câteva valențe, care anunță și situația opoziției pro-ruse din Republica Moldova: Rusia nu are om la Chișinău. Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, are alte preocupări în sudul republicii, dar se dedulcește prea mult, după gustul Moscovei, la finanțări europene și românești. Iar Primarul capitalei, Ion Ceban, se dă prea român și e prea apropiat, din nou, de administrația publică locală din dreapta Prutului pentru a fi credibil. (…) De aceea, Dodon ne anunță că va exista un organism colegial cu 5 membri în conducerea PSRM. (…) Deși Moscova a preferat disiparea conducerii, multiplicarea opțiunilor deschise, dar, în același timp, și-a trădat descumpănirea și lipsa de proiect politic azi.
„Fuga lui Dodon se amână?”, se întreabă Petru Grozavu într-un editorial în Ziarul de Gardă. „Perturbat de războiul pe care PAS l-a declarat injustiției și corupției la nivel înalt, Igor Dodon – vizat în mai multe afaceri murdare (dosarele Bahamas, „Kuliokul”, trădare de Patrie, etc.) – a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că renunță la mandatul de deputat și pleacă din funcția de președinte al PSRM. (…) Dodon și-a motivat decizia cu faptul că nu vede „sensul să fiu în acest Parlament” în care poziția lui nu mai contează, că vrea să fie mai aproape de oameni (marele narodnicist, după ce s-a făcut moșier la Sadova și nu doar) și că se vede „mai eficient în alte funcții” decât în cea de șef la partid. Și asta o spune Dodon care, acum o lună, declara că pentru Congresul din 15 decembrie socialiștii nu au un alt candidat la șefia partidului, mai cu experiență și mai versat decât el în politică și în administrarea treburilor statului. Ce s-a întâmplat, Igor Nicolaevici? Dar de întâmplat nu s-a întâmplat decât că, pe 5 octombrie, în aceeași zi în care este arestat procurorul general, Al. Stoianoglo, Dodon este chemat la Moscova unde i s-a cerut, cel mai probabil, să asigure eliberarea lui Stoianoglo de sub arest și organizarea evadării acestuia din R. Moldova – scenariu știut. (…) Declarația sa despre retragerea de la șefia PSRM trebuie înțeleasă ca o trimitere forțată a lui în demisie politică de către Moscova”, mai notează editorialistul.
Veridica.ro publică un editorial semnat de Mădălin Necșuțu, despre „Mitropolia Moldovei și jocurile Moscovei la Chișinău”. Autorul amintește că pe 14 octombrie, 2021, Mitropolia Moldovei a trimis o amplă scrisoare către Parlamentul de la Chișinău în care îi cere acestuia să nu ratifice Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor. „Nemulțumirea bisericii era legată de faptul că pentru cuvântul „gen”, care apare în Convenție, există o altă definiție decât cea clasică de masculin și feminin, pe care mediile clericale rusești și cele moldovenești o văd ca pe o mișcare de favorizare a curentului LGBT. În realitate, Convenția spune că gen „va însemna rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”. (…) Poziția Mitropoliei Moldovei o reflectă pe cea a Patriarhiei Moscovei, căreia îi este subordonată ierarhic. (…) Moscova luptă pentru a păstra Republica Moldova în sfera sa de influență, iar Mitropolia Moldovei este o unealtă pentru acest deziderat. Interesul Moscovei este să țină Republica Moldova departe de cultura occidentală, ceea ce înseamnă inclusiv blocarea racordării ei la legislația europeană. Rolul Bisericii nu se va diminua în viitorul apropiat, iar Rusia va continua să-și plaseze abil mesajele prin intermediul preoților către politicienii și populația acestui stat”.