Veaceslav Ioniță, despre cazul Dedeman: Va fi un semnal negativ pentru investitorii străini

  • 15 Noiembrie 2017 14:19
Veaceslav Ioniță, despre cazul Dedeman: Va fi un semnal negativ pentru investitorii străini

Rețeaua de magazine „Dedeman” a anunțat că își va retrage definitiv proiectul investițional din Republica Moldova, dacă, până pe data de 1 decembrie, Consiliul Municipal Chișinău nu va lua o decizie favorabilă de modificare a Planului urbanistic pentru zona în care intenționează să își desfășoare activitatea. 

Plecarea de pe piața Republicii Moldova a unui mare investitor va da un semnal negativ și pentru alți investitori străini, atrag atenția experții economici. Pe de altă parte, socialiștii din CMC, care se opun proiectului, spun că este vorba despre un șantaj din partea investitorului român. 

Administrația ”Dedeman” i-a trimis o scrisoare primarului interimar, Silvia Radu, prin care a solicitat ca proiectul să fie pus pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chișinău pentru examinare, până la 1 decembrie, după ce acesta a fost amânat în mai multe rânduri. Fracțiunea Partidului Socialiștilor din cadrul CMC se opune acestui proiect, iar liderul acesteia, Ion Ceban, afirmă că este vorba despre un șantaj din partea firmei românești. El a declarat că motivul pentru care fracțiunea socialiștilor este împotriva acestui proiect ar fi nerespectarea Planului general urbanistic în documentul propus de companie.

 „Ei trebuie să modifice schema de transport, să respecte ”liniile roșii” în proiectul pe care îl au și nu va exista nicio problemă legată de Dedeman. Dar dacă ei vor să intre pe fereastră, pe ușă și nu știu unde cum s-au deprins cu Dorin Chirtoacă , plătind bani mari, din câte știu eu, unor instituții, nu au decât să o facă”, a declarat socialistul Ion Ceban.

Liderul fracțiunii Partidului Liberal din cadrul CMC, Ion Cebanu, spune că  ”subiectul Dedeman” va fi propus pentru următoarea ședință a Consiliului. Este vorba despre un proiect de modificare a codului de folosință a terenurilor în Planul Urbanistic General, că să permită construcția unui complex comercial.

„Noi am insistat să fie votat de comisia de specialitate, a fost deja aprobat, i s-a dat recomandare pozitivă. Și data trecută am insistat să fie pus pe ordinea de zi. Bănuiesc că săptămâna viitoare va fi convocată ședința consiliului și vom insista să fie pus pe ordinea de zi”, a declarat liberalul Ion Cebanu.

 Cei care se opun acestui proiect par să apere interesele unor agenți economici locali față de venirea pe piața moldovenească a unui gigant în domeniul comerțului cu materiale de construcție, presupune analistul economic de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. El subliniază că retragerea Dedeman din Republica Moldova va fi un semnal negativ pentru investitorii străini.

„Oamenii vor să-și protejeze piața și au găsit mecanisme ca să facă acest lucru. Consecințele sunt proaste în sensul că asta va arăta încă o dată că Republica Moldova nu este prietenoasă cu investitorii. Cum este posibil ca dezvoltarea economică, venirea unui investitor să fie dependentă de un act politic?”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Rețeaua românească de retail Dedeman și-a anunțat în anul 2014 intenția de a veni pe piața Republicii Moldova. În 2015, compania românească a încheiat un contract Societatea pe Acțiuni ”Piele”, pentru a construi un complex comercial pe terenurile deținute de aceasta, urmând a fi demolate peste 50 de clădiri în stare avariată. Valoarea planificată a investiției era de 20 milioane euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău