Și cum mă simțeam eu înapoiat, am zis că e timpul să-mi fac profil de Facebook. Parcă mă săturasem de tot ce însemna social media construită de ruși, mai provocatoare era platforma americanilor. Și până astăzi așa a rămas. Îmi aduc aminte și de primele clipe pe twitter, când nu înțelegeam existența acestui site, dar totodată mi se părea atât de mișto. Bunelu, Gurau, Chivriga, Luchianiuc și cine mai era... ei au fost primii oameni despre care am auzit pe twitter și de la care am aflat de existența acestor mijloace de comunicare pe internet. Iar pe atunci, în primii mei ani de Facebook, parcă nu era atât de important să pui poze sau stări la fiecare oră, cum o facem cu toții acum. Atunci, rețelele de socializare ne salvau de teama de a nu face nimic în timpul liber. Acum e cu totul altceva. Ce n-aș da să mai navighez pe site-urile astea în componența lor de acum cinci ani?! Dar, totodată mă gândesc la un alt lucru: ne ținem de evoluție, trecutul și-a avut perioada de glorie. Și presa online a crescut. Dar a crescut cum o făceau eroii din povești: într-un an cât alții în zece. Portalurile noastre, prinse de euforia evoluției media, au făcut pași mai mari decât presa internațională, care s-a adaptat treptat cu online-ul. Dacă la alții e modă să treci de pe print pe online, la noi s-a uitat de print și mulți au început direct pe internet afacerile media. Dar totuși, chiar dacă ne înscriem în evoluție, avem și lucruri care cum au fost 5 ani în urmă, așa au și rămas. Dar, să nu intrăm în detalii. Ca și aspect, tehnologii, rapiditate și eficacitate, am crescut cu toții. Unii au mai dispărut, la bloggeri mă refer. I-a dezinteresat domeniul și au mers pe alte căi, dar alții eu continuat să creeze content, mai ales pentru a umple internetul. Dar, cum zicea un jucători de casino: Blogger dacă devii, ești toată viața. Evident, el nu zicea de bloggeri. Să nu uit, însă, unde rămăsesem. Facebook este și acum parte importantă din noi, pentru că ne ocupă cel puțin o perioadă a zilei. Însă suntem atât de interesați de acest site numai pentru că ne simțim provocați, ne mai lucrează imaginația și, în unele cazuri, avem ce spune. Totuși, în cele din urmă, să nu abuzăm. Online-ul e online, însă viața trăită pe două picioare și respirând este mult mai frumoasă.