Uniunea Europeană extinde măsurile de liberalizare a comerțului cu Republica Moldova, anunță europarlamentarul Siegfried Mureșan

  • 27 Iunie 2023 15:24
Uniunea Europeană extinde măsurile de liberalizare a comerțului cu Republica Moldova, anunță europarlamentarul Siegfried Mureșan

Comisia pentru comerț internațional din Parlamentul European a votat astăzi regulamentul care prelungește cu un an măsura de suspendare a taxelor și cotelor de import aplicabile produselor exportate din Republica Moldova către Uniunea Europeană, informează europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Urmează votul final pe acest regulament în plenul Parlamentului, la începutul lunii iulie, înainte de a expira decizia în vigoare la 24 iulie 2023.

Războiul din Ucraina a afectat puternic economia din Republica Moldova. Produsele moldovenești care erau exportate spre est, prin tranzitarea Ucrainei, au rămas fără piață de desfacere. Tocmai de aceea, în 2022, UE a hotărât să suspende taxele de import și să ridice cotele la tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și sucul de struguri, a amintit oficialul european.

Accesul pe piața europeană a ajutat semnificativ Republica Moldova în ultimul an. În ansamblu, exporturile din R. Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde de euro în 2021 la 2,6 miliarde de euro în 2022.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan consideră că următorul pas firesc este liberalizarea permanentă a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. „O liberalizare permanentă, spre deosebire de suspendarea temporară a taxelor și cotelor de import, va oferi mai multă predictibilitate pe piața din Republica Moldova care, astfel, va putea atrage mai mulți investitori importanți”, a punctat eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele Comisiei de asociere UE-R. Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău