Unele întreprinderi agricole sunt în prag de faliment
-
17 Iulie 2013 10:53
Unele întreprinderi agricole sunt în prag de faliment ca urmare a noilor impozite introduse din acest an în agricultură.
Și prețurile ridicate la combustibili i-au afectat pe fermieri, susțin aceștia, în timp ce responsabili din Ministerul Agriculturii susțin că situația nu ar fi atât de gravă.
De la începutul acestui an, întreprinderile agricole plătesc un impozit pe venit de 12 la sută , iar gospodăriile țărănești - de 7 la sută, după ce, timp de câțiva ani, fermierii au fost scutiți de aceste dări la stat. Agricultorii, reuniți astăzi în cadrul unui forum al Asociației Agroinform, susțin că aceste impozite sunt prea mari, în condițiile în care au crescut și prețurile la carburanți.
Potrivit unui alt fermier, Alexei Ivanov, de la Orhei, nici subvențiile acordate agricultorilor nu ar fi suficiente pentru a obține produse la prețuri accesibile pentru consumatori.
Autoritățile precizează că fondurile acumulate din noul impozit pe venit vor fi direcționate pentru subvenții. Potrivit ministrului adjunct al agriculturii, Ștefan Chitoroagă, politica fiscală în domeniul agriculturii va putea fi revizuită numai în 2013, dacă se va dovedi că povara impozitelor este prea mare pentru fermieri.
O altă nemulțumire exprimată de agricultori ține de impozitarea diferențiată a întreprinderilor agricole și a gospodăriilor țărănești, care, în opinia lor, ar genera o concurență neloială între fermieri.