Top bănci după profitul obținut în 2022: o singură băncă este în scădere
-
26 Ianuarie 2023 12:50
Cele 11 bănci din Republica Moldova au obținut în anul 2022 un profit net de circa 3,66 miliarde lei, în creștere cu aproape 60% față de 2021 și de circa 2,4 ori mai mult ca în 2020, arată date publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM), scrie mold-street.com.
Este iarăși un nou record al sistemului bancar moldovenesc. Datele BNM arată că toate băncile și-au majorat profitul, cu excepția uneia – Comerțbank, care a înregistrat o scădere cu circa o treime.
O bancă și-a majorat de 5,4 ori profitul
Cea mai mare creștere a profitului a raportat BCR Chișinău (subsidiara BCR/Erste Grup) – de 5,4 ori, până la 131,71 milioane lei.
Cea mai mare bancă, Maib, și-a întărit poziția de lider pe piață, obținând un profit de peste 1,14 miliarde lei, cu 58% mai mult ca în 2021.
Pe locul doi se află Moldindconbank cu un profit de 900,7 milioane lei, în creștere cu 25,7%. Cele două instituții financiare au obținut în 2022 circa 56% din tot profitul sistemului bancar, o cotă care este în scădere cu circa 6 puncte procentuale față de 2021, menționează sursa citată.