Tergiversarea examinării cauzelor penale de rezonanță „Laundromat” și „Șor” (Revista presei)
-
18 Iulie 09:46
Vitalie Călugăreanu de la DW se referă în editorialul său la recentul sondaj IRI, potrivit căruia actuala președintă Maia Sandu este candidata cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale din toamnă în Republica Moldova. Ea ar obține 37 la sută din voturi. Igor Dodon, liderul socialiștilor, apare la distanță mare, pe poziția a doua, în sondajul publicat de Institutul Republican Internațional (IRI), cu 18%. El a anunțat însă că nu va participa la alegerile prezidențiale din 20 octombrie.
Un alt candidat creditat cu șanse la prezidențiale, primarul de Chișinău, Ivan Ceban, desprins mai întâi de comuniști, iar ulterior și de socialiști, a anunțat la rândul său că nu va participa la scrutinul prezidențial din octombrie 2024. Prin urmare, subliniază DW, oponenții Maiei Sandu care se prefigurează în această etapă sunt fostul premier Ion Chicu, ministru al finanțelor în perioada regimului Plahotniuc, și liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, al căror rating oscilează în jurul a 5%.
Totuși, atunci când sunt întrebați despre umbrela sub care Moldova și-ar putea garanta securitatea, 65% dintre moldoveni consideră neutralitatea cea mai bună opțiune. În cazul unui referendum pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, doar 31% dintre cetățeni ar vota pro-NATO. 51% ar vota împotriva acestei oportunități. Doar 27% dintre cetățenii moldoveni percep Rusia ca pe o amenințare pentru Moldova. 38% consideră că Rusia nu reprezintă niciun pericol pentru Moldova în acest moment.
Într-o nouă ediție tipărită a Ziarului de Gardă, citiți despre tergiversarea examinării cauzelor penale de rezonanță „Laundromat” și „Șor”. Ziarul de Gardă a expediat o solicitare de informații către Procuratura Generală pentru a afla de ce are loc tergiversarea cauzelor penale și care sunt motivele care amplifică acest fenomen.
La rubrica „Dosar”, veți putea citi despre ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, achitat în dosarul privind gajarea parterului Spitalului Clinic Republican, examinat nouă ani în primă instanță.
Dosarul privind gajarea parterului de la Spitalul Clinic Republican nu este singurul în care fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, este vizat. Acesta este cercetat și în dosarul licitațiilor trucate în medicină, „împotmolit” și el în prima instanță de mai bine de opt ani. În cadrul acestui dosar, Usatîi este învinuit, împreună cu alți inculpați, de corupere activă și pasivă și depășirea atribuțiilor de serviciu.
Republica Moldova și Ucraina caută soluții practice pentru instalarea unor centrale de producere a energiei electrice pe teritoriul moldovean, pentru a livra electricitatea Ucrainei. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Ministrul Energiei, Victor Parlicov, spune că țara vecină ar urma să plătească doar costurile de procesare.
„Ucraina, având gaze suplimentare, având nevoie de energie electrică în sistemul ei, ar putea să dea gazele pe teritoriul Republicii Moldova, iar noi să producem curent electric, să livrăm în sistemul ucrainean cu doar niște costuri de procesare, adică cât costă doar mentenanța acestui echipament”, explică ministrul. Deși R. Moldova are un sistem electroenergetic mic și nu poate compensa tot volumul de energie pe care Ucraina l-a pierdut, ministrul moldovean al Energiei crede „că orice sprijin, orice megawatt de energie suplimentar produs, livrat în sistemul ucrainean, ar fi benefic pentru ei”.
Republica Moldova va primi primul grant prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei anunță Mold-Street. Comisia Europeană a selectat 134 proiecte de infrastructură de transport pentru a primi granturi UE în valoare de peste 7 miliarde de euro, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).
Printre țările care vor primi finanțare este și Republica Moldova, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care în ianuarie 2024 a depus dosarul pentru reabilitarea drumului de acces la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Galați – Giurgiulești – Reni și construcția drumului de ocolire a satului Giurgiulești cu dotarea unei parcări pentru camioane.
În Ziarul Național citiți un interviu cu publicistul Nicolae Negru despre cartea sa autobiografică „O progenitură dușmană” coasă de sub tipar în această săptămână.
„O progenitura dușmană” sunt eu în copilăria mea accidentată ideologic și geopolitic, văzută din depărtarea obiectiv-sentimentală a senectuții, prin ceea ce s-a păstrat mai pregnant, mai clar în amintire”, spune Nicolae Negru.