Serviciul Vamal raportează încasări de peste 512,5 milioane de lei, săptămâna trecută
-
14 Mai 10:28
În perioada 7 – 13 mai 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 512,5 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 117,6 %, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 12,7 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 113,5%, transmite un comunicat al Serviciului Vamal.
Totodată, în perioada 7 – 13 mai 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 16,11 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,14% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 9144 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 67 541 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 21 012 și, respectiv, 15 929 traversări.